O decizie luată în luna noiembrie de conducerea Apa Serv Valea Jiului pentru stimularea implicării salariaților în activitățile specifice din cadrul operatorului regional de apă și canalizare, dar și pentru a încuraja competitivitatea personalului angajat, avea să se concretizeze cu instituirea unui premiu special acordat ”Angajatului lunii” din cadrul operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului. Acest demers s-a bucurat de un succes deosebit în rândul salariaților Apa Serv, fiind extins în timp de la unul la trei angajați evidențiați în fiecare lună pentru activitatea din luna precedentă și, mai apoi, la instituirea unui premiu similar pentru ”Colectivul lunii”.
Directorul general al Apa Serv Valea Jiului apreciază că în obținerea rezultatelor pe care Apa Serv Valea Jiului le-a înregistrat în ultimii ani, un rol determinant l-au avut salariații firmei. ”De la cel mai mic muncitor și până la nivel de director, angajații noștri au demonstrat că atunci când vrei cu adevărat să-ți faci datoria la locul de muncă, munca de echipă se transformă în rezultate meritorii pentru întreaga firmă și, ceea ce ne mulțumește mai mult, în creșterea calității serviciilor pe care le oferim abonaților noștri. Acordarea distincțiilor de angajat al lunii, respectiv de colectiv al lunii, a devenit astfel una dintre cele mai apreciate forme de recunoaștere a muncii angajaților Apa Serv. Vorbim despre un premiu care poate aduce oricărui angajat al Apa Serv nu doar atenția cuvenită pentru munca prestată, ci și evidențierea publică a acestuia, dar și o primă semnificativă la salariul pentru luna în care a fost evidențiat”, explică directorul general al ASVJ, Cristian Ionică.
Luna aceasta, din analiza efectuată de echipa managerială a operatorului regional de apă și canalizare de la Petroșani, a reieșit că în activitățile curente desfășurate de angajați, cei care s-au evidențiat cel mai pregnant au fost:
- Elena Pavel – casier în cadrul Centrului de Încasări Petroșani
- Constantin Petrariu – mecanic în cadrul Stației de Tratare a Apei de la Braia
- Nicolae Măturar – muncitor necalificat – formație întreținere rețele canal din cadrul Secției Apă Canal Petroșani
Acestora le-a fost conferit astfel, titlul de ”Angajați ai lunii noiembrie”. Cei trei au fost invitați la sediul central al Apa Serv, unde li s-au înmânat însemnele performanței lor profesionale și au primit aplauze din partea colegilor și din partea conducerii companiei de apă. Aceleași aprecieri le-au fost rezervate și membrilor formației Întreținere rețele de canalizare din cadrul Secției de Apă Canal Petroșani, coordonată de ing. Mihai Costel, care au fost desemnați drept ”Colectivul lunii noiembrie” la ASVJ. Din cadrul acestui colectiv fac parte: Mariana Popa – maistru, Petru Bumbu, Ioan Nistor, Ianoș Fabian, Gheorghe Marin, Vasile Croitoru, Mozes Laszlo, Nicolae Măturar, Gheorghe Muntean, Daniel Ion Ciurea, Simion Muntean și Petru Măturar.
”Vorbim cu adevărat despre o seamă de muncitori reprezentativi din colectivul nostru, a căror activitate este foarte, foarte grea dar pe care colegii noștri o fac cu maximă responsabilitate și operativitate. Merită cu prisosință felicitările noastre și mă bucur că în cadrul Apa Serv avem parte de astfel de angajați care fac tot ceea ce trebuie pentru ca serviciile pe care noi le oferim cetățenilor să nu aibă de suferit, iar Apa Serv Valea Jiului să-și păstreze prestigiul pe care, și prin munca acestor oameni deosebiți, și l-a câștigat în ultimii ani. Le mulțumesc și-i felciit pentru tot ceea ce fac în cadrul Apa Serv”, a mai spus Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.