Evenimentul va avea loc duminică, 22 decembrie 2019, de la ora 15,00 la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni. Intrarea se va face pe bază de invitații gratuite, care pot fi achiziționate de la Palatul Cultural zilnic, intre orele 10,00-14,00.
În cadrul festivalului, spectatorii vor putea urmări cele mai frumoase colinde românești, în interpretarea specială a artiștilor: Leo Cosma, Cătălin Stepa, Petronela Baldovin, Maria Râpă, Antonia Elena Moraru, Maria Antonia Petrea, Radu Moldovan și Corul ”Glasuri de argint” coordonat de Felicia Frigea.
”Nu există alt mod de a intra mai frumos în atmosfera Sfintei Sărbători a Crăciunului decât acela de a-ți oferi bucuria ascultării atât de frumoaselor colinde românești. Ne-am convins deja de acest lucru la Festivalul Crailor și, pentru că în municipiul Lupeni, avem atât de mulți artiști valoroși și tineri deosebit de talentați pentru care nu e bucurie mai mare decât aceea de a le colinda cetățenilor din orașul căruia și ei îi spun ”acasă”, ne bucurăm că putem organiza încă un festival de sărbătoare, în care colindele românești ne vor umple inimile de bucurie. Vă invit cu drag la acest festival, pentru care Palatul Cultural va avea, din nou, ușile deschise publicului”, spune primarul Lucian Resmeriță.
În avanpremiera Festivalului de colinde ”Deschide ușa creștine”, tot la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni va avea loc un alt spectacol de sărbătoare, oferit de Jul Baldovin Band & Friends ci sprijinul Primăriei și Consiliului local Lupeni. Acesta va avea loc vineri, 20 decembrie 2019, de la ora 19,00 sub genericul ”Spectacol de iarnă”. În cadrul acestui eveniment artistic, pe scenă vor urca: Jul Baldovin & Band (Willy Gorgan – pian și Marius Macavei – bass), Florin Paul Camen, Luminița Donisă, Alexandra Suciu, Alecsia Ilieș, Andreea Ursu, Diana Roman, Raluca Ion și Ciprian Ciutre. Biletele pentru acest spectacol se găsesc la sala Palatului Cultural din Lupeni.