În urma ședinței Colegiului Prefectural Hunedoara care a avut loc în data de 17 decembrie 2019, Prefectul Județului Hunedoara, Vasilică Potecă a emis o hotărâre privind stabilirea măsurilor necesare pentru menținerea, asigurarea ordinii publice și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și pentru protecția consumatorilor premergător și pe timpul Sărbătorilor de iarnă 2019-2020.
”Premergător și pe timpul Sărbătorilor de iarnă, când au loc multiple activități și manifestări specifice în spațiul public, cu participarea unui număr mare de persoane, și se înregistrează un aflux mare de turiști în staţiunile montane și balneoclimaterice, valori de trafic sporite pe căile rutiere şi feroviare, precum şi o creştere a activităţilor comerciale specifice sezonului de iarnă, trebuiesc luate o serie de măsuri necesare pentru menținerea și asigurarea ordinii publice, dar și pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și pentru protecția consumatorilor”, a declarat prefectul Vasile Potecă.
Măsurile dispuse în acest sens de prefectul județului Hunedoara vizează:
1. Aplicarea măsurilor specifice pentru planificarea, coordonarea și gestionarea corespunzătoare a misiunilor din competenţă, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracțional și contravențional, pe întreg teritoriul județului și cu preponderență în zonele turistice.
2. Efectuarea de controale cu privire la respectarea prevederilor legale în activitățile desfășurate în unitățile de cazare turistică și în unitățile prestatoare de servicii de alimentație publică existente la nivelul unităților adminstrativ-teritoriale.
3. Efectuarea activităților de control în piețele agroalimentare și centre comerciale, pentru verificarea modului de depozitare, transport și valorificare a produselor din carne, și de asemenea, a calității şi modului de comercializare a produselor specifice Sărbătorilor de iarnă, în scopul asigurării respectării cadrului legal în domeniu și prevenirea/combaterea faptelor ce ar putea afecta sănătatea populației.
4. Organizarea și executarea de acțiuni punctuale în mediile de interes operativ, baruri, discoteci, locuri de cazare, unități de alimentație publică, târguri, piețe, etc., în scopul prevenirii/ combaterii stărilor conflictuale, menținerii și asigurării ordinii și siguranței publice.
5. Asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică în spațiile publice unde se organizează sărbătorirea Revelionului, în locurile unde se vor desfășura manifestări cultural-artistice și religioase specifice Sărbătorilor de iarnă, precum și în stațiunile montane și balneoclimaterice, și implicarea reprezentanților autorităților administrației publice locale.
6. Verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind importul, depozitarea, comercializarea și utilizarea articolelor pe bază de produse pirotehnice de către persoane juridice și fizice, conform competențelor.
7. Identificarea obiectivelor în care sunt planificate a se desfășura activități și manifestări cu aflux mare de persoane și organizarea unor acțiuni de verificare privind modul de respectare a normelor pe linia prevenirii și stingerii incendiilor.
8. Asigurarea unei capacități optime de acțiune pentru îndeplinirea misiunilor specifice situațiilor de urgență generate de vremea nefavorabilă pe drumurile publice și în zonele și localitățile cu potențial turistic, în scopul intervenției operative.