Ceea ce ar fi trebuit să fie, inițial, o concluzie a activităților anului 2019 în administrația publică locală din municipiul Lupeni, la ultima conferință de presă din acest an a primarului municipiului Lupeni, s-a transformat într-un adevărat rechizitoriu pe care Lucian Resmeriță îl aduce actualei guvernări.
Primarul Lupeniului a arătat că, după ce a dispus sistarea contractelor aflate în derulare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și după ce a tăiat la jumătate finanțarea drepturilor cuvenite pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap și a însoțitorilor acestora, după ce a respins, pe motiv că nu sunt bani, cererile de alocări financiare pentru administrația locală din Lupeni, într-o ședință de Guvern care a avut loc în seara zilei de vineri, 20 decembrie (”noaptea, ca hoții !”) Guvernul Orban a făcut o rectificare bugetară, prin care a golit Fondul de Rezervă al Guvernului, alocând fonduri în mod discreționar, exclusiv Primăriilor conduse de primari liberali.
”Nici un Guvern din România ultimilor 30 de ani nu a procedat în acest fel. E inadmisibil cum ”febra galbenă” guvernează în cel mai pur stil mafiot ! Pentru că numai așa se poate explica faptul că, la nivelul județului Hunedoara cel puțin, deși toate primăriile au nevoie de finanțări suplimentare pe final de an, Guvernul Orban a dat bani numai la primăriile conduse de liberali, ignorând practic în totalitate comunitățile din acest județ care au o altă preferință politică majoritară. În fața unui astfel de mod de a face guvernare pentru un grup distinct de interese, în cel mai pur stil mafiot, noi am decis să acționăm Guvernul în judecată, pentru că eu nu cred că un Guvern se poate juca în felul acesta cu destinul oamenilor, cu viitorul comunităților locale”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Acesta a arătat că, spre exemplu, o seamă de primării din județul Hunedoara, cu primari liberali, care au primit fonduri semnificativ egale cu cele primite și de localitățile cu primari PSD, la ultima rectificare operată de Guvernul Dăncilă, au primit acum sume fabuloase pe care nici măcar nu le vor putea cheltui până la finalul anului. Spre exemplu, din totalul de 18.529.000 lei alocați județului Hunedoara, 12.000.000 s-au dus către Primăria municipiului Deva, restul fiind împărțiți între alte 20 de administrații publice locale din municipii, orașe și comune cu primari liberali.
Primarul municipiului Lupeni se teme acum că Guvernul PNL va avea același mod de abordare și cu privire la bugetul anului 2020, mai ales că deja a primit o serie de semnale în acest sens. ”Am reușit în acest an să obțin acordul Ministerului Sănătății pentru susținerea unor investiții privind modernizarea Spitalului municipal Lupeni și dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație, pentru care avem nevoie de o sumă foarte mare de bani, de circa 200 de miliarde de lei vechi. Am făcut toate demersurile solicitate de Minister și am primit acordul doamnei ministru Sorina Pintea. După schimbarea Guvernului, proiectul nostru nu a mai primit nici un fel de răspuns cu privire la întrebarea dacă va intra sau nu la finanțare în anul 2020. Sper însă ca guvernul liberal să nu-și bată joc de cetățenii municipiului Lupeni și să ia în considerare faptul că, spre exemplu, guvernul social-democrat a finanțat cu o sumă similară proiectul de modernizare al Spitalului de Urgență din Petroșani. În aceeași situație se află și alte proiecte ale noastre, pe care vom vedea cum le vom putea realiza, pentru că și Lupeniul are nevoie de dezvoltare, iar cetățenii municipiului Lupeni merită ca și orașul lor să se dezvolte”, a mai spus primarul Lucian Resmeriță.
Cert este însă că, așa cum dă asigurări primarul Lucian Resmeriță, în ciuda acestor probleme și perspective de finanțare guvernamentală pentru anul 2020, Primăria Lupeni nu va majora anul viitor nici cuantumul taxelor și impozitelor locale, nici taxa de salubritate. Pentru acestea, Consiliul local a aprobat, potrivit legii, doar o ajustare cu rata anuală a inflației.
În fața unor astfel de situații, primarul municipiului Lupeni spune că va acționa, prin toate pârghiile legale, politice și democratice pentru a-i apăra de cetățenii din Lupeni de ”planurile mafiote” de distrugere a comunităților social-democrate de către ”febra galbenă”.