– 5.429 lei pentru asigurat sau pensionar, cu 266 de lei mai mult decât în anul 2019;
– 2.715 lei pentru un membru din familia asiguratului sau pensionarului, un plus de 133 față de 2019.
Conform Casei Naționale de Pensii Publice, ajutorul de deces poate fi solicitat în maximum trei ani de la data decesului. De asemenea, ajutorul de deces trebuie achitat într-un termen de maximum trei zile lucrătoare de la solicitare.
În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, ajutorul de deces se achită soţului supravieţuitor, copilului, părintelui, tutorelui, curatorului sau oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile cauzate de deces.
În cazul decesului unui membru de familie, ajutorul de deces se achită asiguratului sau pensionarului al cărui membru de familie a decedat.
Potrivit legii, membrii familiei sunt considerați soţul/soţia, părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi, copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani (sau până la 26 ani dacă îşi continuă studiile), copiii indiferent de vârstă, aflaţi în întreţinere, dacă au devenit inapţi pentru muncă din cauza stării de sănătate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani.
dcbusiness.ro