Meteorologii anunță de când se ÎNCĂLZEȘTE vremea. Cum vor fi temperaturile pe regiuni

Potrivit meteorologilor, vremea se va încălzi de miercuri, 8 ianuarie, urmând ca temperaturile să ajungă la 8-9 grade în timpul zilei. Potrivit estimărilor publicate astăzi de ANM, în intervalul 6-19 ianuarie, va ploua sau va ninge puțin, conform Mediafax.

BANAT

Intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic în general caracterizat de valori apropiate de cele climatologic specifice în această perioadă din an, cu o medie a maximelor ce se va situa în jurul valorii de 2 grade. Din data de 8 ianuarie vremea se va încălzi treptat, iar până la sfârșitul perioadei de referință variațiile termice vor fi nesemnificative, astfel încât se estimează a se înregistra temperaturi maxime cuprinse între 4 și 8 grade, în medie regională. Temperaturile nocturne vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni și se vor situa în medie între -4 și -2 grade, mai puțin în primele trei nopți, când vor tinde spre valori de -8….-6 grade. Pe tot parcursul intervalului de prognoză probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi extrem de redusă.

CRIŞANA

Primele zile ale intervalului de referință vor fi caracterizate de valori ale temperaturii aerului apropiate de cele climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime diurne ce se vor situa în medie în jurul a 2 grade. După data de 8 ianuarie se estimează o creștere a temperaturii aerului, spre valori de 7 grade în data de 10 ianuarie, iar până la sfârșitul intervalului de referință variațiile termice vor fi nesemnificative, cu maxime de 4…6 grade, în medie regională. Temperaturile minime vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni și se vor situa în medie între -4 și -2 grade, mai puțin în primele trei nopți când vor tinde spre medii de -8…-6 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi extrem de redusă pe tot parcursul intervalului de referință.

TRANSILVANIA

În majoritatea zilelor din intervalul de prognoză, valorile termice, deși cu ușoare variații, se vor situa în jurul celor climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime cuprinse între 0 și 5 grade, în medie regională. Temperaturile nocturne vor fi negative pe tot parcursul intervalului de referință și se vor situa în medie între -8 și -4 grade, exceptând primele trei nopți, când acestea se vor situa sub pragul de ger, în medie între -12 și -10 grade. De-a lungul celor două săptămâni de prognoză regimul pluviometric va fi deficitar.

MARAMUREŞ

Valorile de temperatură vor avea ușoare variații de la o zi la alta, dar în mare parte din intervalul de referință se vor situa în jurul celor climatologic specifice în această perioadă din an, cu maxime, în medie, de 1…5 grade. Temperaturile minime vor fi negative pe tot parcursul perioadei de prognoză și se vor situa în medie între -6 și -2 grade, exceptând primele trei nopți, când acestea vor fi în medie de -9…-7 grade. În intervalul 8-11 ianuarie trecător vor fi condiții pentru precipitații slabe, iar în rest regimul pluviometric va fi deficitar.

MOLDOVA

La începutul intervalului de prognoză media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar din data de 8 ianuarie se estimează o creștere a temperaturii aerului, spre valori medii diurne de 6 grade în data de 10 ianuarie, iar până la sfârșitul intervalului de referință variațiile termice vor fi nesemnificative, cu medii ale maximelor de 3…5 grade. Temperaturile minime vor fi negative de-a lungul celor două săptămâni și se vor situa în medie între -6 și -2 grade, mai puțin în primele trei nopți, când vor fi spre medii de -7…-6 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi extrem de redusă pe tot parcursul intervalului.

DOBROGEA

Intervalul de prognoză va debuta cu un regim termic caracterizat de valori ce se vor situa, în general, în jurul celor normale pentru această dată, cu medii ale maximelor de 0…3 grade și ale minimelor de -5…-3 grade. Ulterior vremea se va încălzi treptat și până în data de 11 ianuarie, mediile diurne vor ajunge în jurul valorii de 7 grade, iar cele nocturne spre 0…2 grade. Până la sfârșitul perioadei de referință, variațiile termice vor fi nesemnificative, astfel încât se estimează a se înregistra medii ale maximelor între 3 și 6 grade și ale minimelor între -3 și 0 grade. Trecător vor fi condiții pentru precipitații slabe.

MUNTENIA

Valorile termice se vor situa în general în jurul mediilor multianuale. Mediile temperaturilor maxime vor crește de la 1…3 grade în prima zi, până la 7…9 grade în 11 ianuarie, iar cele nocturne de la -8…-6 grade, spre -3…-1 grad în aceeași perioadă. În continuare, variațiile termice vor fi nesemnificative până la sfârșitul intervalului de prognoză, astfel că mediile maximelor se vor situa între 4 și 6 grade și mediile minimelor între -5 și -3 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă.

OLTENIA

Regimul termic diurn va fi în creștere de la valori medii de 3…4 grade în prima zi de prognoză, până la medii de 7…9 grade în 10 și 11 ianuarie. După o ușoară scădere în data de 12 ianuarie, variațiile termice diurne vor fi nesemnificative până la sfârșitul intervalului de prognoză și se vor situa între 5 și 7 grade, în medie regională. Valorile termice nocturne se vor situa ușor sub cele climatologic specifice în această perioadă din an în primele trei nopți, apoi vor fi în creștere, de la medii de -8…-6 până la -3…0 grade în 11 ianuarie. În continuare regimul termic nocturn nu va avea oscilații importante. Regimul pluviometric va fi deficitar pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză.

LA MUNTE

În zonele montane, valorile termice diurne vor fi în creștere, de la -8 grade în prima zi a intervalului de referință, până spre 4 grade în ziua de 10 ianuarie. În restul intervalului de prognoză, maximele, deși cu ușoare variații, vor fi cuprinse între 0 și 2 grade, în medie regională. Temperaturile nocturne vor fi negative pe tot parcursul intervalului de referință și se vor situa în medie între -7 și -4 grade, exceptând primele trei nopți, când acestea se vor situa și sub pragul de ger, în medie între -12 și -8 grade. Trecător vor fi condiții pentru precipitații în prima zi și în intervalul 9-12 ianuarie, în rest regimul pluviometric va fi deficitar.

ziarulunirea.ro