Chiar dacă, până acum, sezonul de iarnă nu a fost unul care să pună probleme serioase firmelor care au contractat serviciile de deszăpezire și întreținere a drumurilor județene, conducerea Consiliului județean Hunedoara se declară nemulțumită de o serie de aspecte constatate în primele zile ale acestui an.
Potrivit administratorului public al județului, Costel Avram, cele mai multe probleme au fost constatate pe diverse sectoare de drumuri județene din zona Deva. ”Din controalele pe care le-am efectuat la începutul acestui an, mai ales după acest prim episod cu zăpadă prin care am trecut zilele trecute, am observat că o anumită zonă are probleme. Este vorba despre zona Deva-Hunedoara unde am fost total nemulțumiți de ceea ce am găsit. Eu cred că nu au fost condiții atât de vitrege încât să fi trebuit să apară astfel de probleme și, împreună cu președintele Mircea Bobora, am făcut o notă de constatare a deficiențelor, am notificat operatorul față de nemulțumirile noastre și acesta are acum la dispoziție 5 zile pentru a acționa corespunzător, în caz contrar fiind pasibilă de sancțiuni, ce pot merge până la rezilierea contractului”, a declarat Costel Avram.
Acesta spune că, în special în zonele rurale montane cu sectoare de drum județean din Deva și Hunedoara, operatorul nu doar că nu a acționat corespunzător, dar nu a putut face nici dovada că are în baza de operare utilajele declarate la procedura de licitație și nici cantitatea de material antiderapant necesară unei intervenții eficiente, conform planului de acțiune solicitat de Consiliul județean Hunedoara. ”Noi, Consiliul județean Hunedoara plătim aceste servicii de întreținere pe timp de iarnă a drumurilor județene și atunci ne dorim ca ele să fie asigurate corespunzător, pentru că nu vrem să fim cei care decontează deficiențele. Tocmai de aceea le-am solicitat firmelor care operează pe cele 6 zone din județ, seriozitate maximă în derularea contractelor pe care le-au câștigat și pe care le-au asumat”, a mai spus Avram.
Acesta spune însă că au fost semnalate și situații în care șoferii și-au asumat riscurile de a intra pe unele drumuri județene care sunt închise, pentru ca mai apoi să solicite echipe de intervenție. ”Am avut unele situații de acest fel în Valea Jiului, pe drumul de la Merișor la Dealu Babii (care este închis) dar și pe drumul din Parâng, care fiind încă în șantier, nu este deschis circulației în această iarnă. Din păcate, indicatoarele de semnalizare sunt ignorate sau chiar date la o parte de unii șoferi care își asumă riscul de a intra pe aceste drumuri pentru ca atunci când apar probleme, să solicite sprijin pentru a fi scoși din zăpadă. Eu vreau să-i rog pe toți participanții la trafic să se informeze înainte de porni la drum și să respecte avertizările cu privire la sectoarele de drumuri județene care sunt închise pe timp de iarnă”, explică Avram.