Pe 10 ianuarie credincioșii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Grigorie
Pe data de 10 ianuarie, la doar câteva zile după Bobotează și Sf. Ioan, se face pomenirea celui între sfinți părintele Grigorie (Grigore), episcopul Nissei.
Acest Sfânt părinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare și a strălucit prin cunoștința filozofiei și prin râvna pentru credința ortodoxă, astfel acesta a fost și apărător al Bisericii lui Hristos.
Mergând la Constantinopol, împreună cu cei care se adunau la Sinodul al doilea Ecumenic, ca să lupte împotiva eresurilor păgâne, Grigore s-a dovedit apărător neîntrecut al dreptei credințe, biruind pe potrivnici prin puterea cuvintelor și prin dovezi din Scriptură.
Grigore străbătuse toată știința filozofică și a bunei viețuiri și de aceea avea putere cu aceste două arme. Păstorindu-și turma cu înțelepciune și cu evlavie, ajungând la bătrânețea frumoasă, a adormit și s-a mutat la Domnul.
Conform calendarului ortodox, tot în această zi, este pomenirea Sfântului Amonie, care în pace s-a savârșit și a Cuvinciosului Antipa de la Calapodești.
ziarulunirea.ro