Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, propune publicului, o nouă prezentare din patrimoniul său istoric, în cadrul PROIECTULUI ”EXPONATUL LUNII”.
Exponatul lunii ianuarie 2020 este „o carte străină veche, o elegantă ediție în limba latină cu scrieri din Toma d’Aquino, tipărită la Paris în anul 1645, în oficina tipografică a lui Dionysius Moreau. Volumul este impunător, atât prin formatul de mari dimensiuni, in folio, ori prin numărul mare de pagini, 439, cât și prin aspectul grafic deosebit.
”Ceea ce sporește valoarea acestui exemplar sunt notele manuscrise lăsate de cei care au deținut cartea, cei care au cumpărat-o sau au primit-o, cei care au citit-o, fapt ce conferă cărții atributul de unicat în peisajul cultural românesc. Însemnele de proprietate de pe fila de titlu dezvăluie drumul urmat de prețioasa tipăritură, din Europa Apuseană până în biblioteca documentară a muzeului din Deva. Astfel, în partea de jos a paginii, un ex libris autograf în limba latină: „Ex libris Constantini Cantacuzeni”, consemnează proprietatea stolnicului muntean asupra cărții, cumpărată poate chiar în timpul studiilor de filozofie și teologie de la Universitatea din Padova. O a doua însemnare anunță noul proprietar, Conventul franciscan din Hunedoara: „Conventus V(ajda) Hunyadensis 1740 die 18 X[=dece]mbris”. În final, cel de-al treilea însemn de proprietate este ștampila muzeului din Deva, unde cartea a poposit în anul 1977″, menționează Georgeta Deju, șef-serviciu al Secției de Istorie și Artă al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Exponatul poate fi văzut, în spaţiul special amenajat şi dedicat Proiectului Exponatul Lunii, din holul Castelului Magna Curia, pe tot parcursul lunii ianuarie 2020, de marţi până duminică, între orele 9.00-17.00.