Ultima reuniune festivă a Senatului Universității din Petroșani, prilejuită de ceremonia înmânării titlului de ”Doctor Honoris Causa” al Universității din Petroșani, Excelenței Sale dr. ec. Aurel Vainer – Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, a consemnat, fără nici un fel de îndoială, un eveniment de excepție din întreaga istorie a instituției academice din Valea Jiului.
Nu doar personalitatea absolut specială a distinsului dr. Aurel Vainer sau prestigioasa carieră academică, științifică, economică și politică ori calitatea sa de lider al comunității evreiești din România, ci în primul rând, așa cum aveam să ne convingem, calitățile umane, civice și culturale ale prestigiosului invitat, au făcut ca Amfiteatrul 101 din corpul nou al Universității din Petroșani să devină neîncăpător pentru toți cei care și-au dorit să fie prezenți la acest eveniment. În rândul oaspeților, s-au regăsit, alături de conducerea Universității din Petroșani, de cadre didactice și studenți, și o seamă de personalități ale vieții publice, din rândul cărora amintim aici pe: Rafael Shaffer – Prim Rabin al României, Jose Iacobescu – președintele Forumului „B’nai B’rith dr. Moses Rosen România, Harald Fratczak – viceconsulul Germaniei la Sibiu, Vasile Potecă – prefectul județului Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora – președintele Consiliului județean Hunedoara, deputații Ioan Toma și Silviu Vexler, fostul deputat Monica Iacob Ridzi, general magistrat Dan Voinea – fost șef al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Tiberiu Iacob Ridzi – primarul municipiului Petroșani, prof.dr.ing. Ioan Gâf Deac sau gen.dr.ec. Ilie Ionel Ciuclea, alături de încă mulți alții.
”Într-o lume supusă unor provocări tot mai mari, legate de recunoașterea, păstrarea și promovarea valorilor fundamentale ale societății umane, ale științei, educației și culturii, sub stimulii alerți ai timpului istoric, acordarea titlului academic de Doctor Honoris Causa domnului dr. Aurel Vainer constituie, pentru Universitatea din Petroșani, un moment de mare încărcătură emoțională, întrucât primim în corpul nostru academic, o personalitate complexă a lumii contemporane, reprezentativă pentru autenticitatea valorilor umaniste, sociale și științifice naționale și internaționale”, a spus în discursul său, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.
Președintele Senatului Universității din Petroșani, conf.univ.dr.ing. Nicolae Pătrășcoiu a citit, în fața audienței, hotărârea luată în luna decembrie, de plenul Senatului universitar prin care i-a fost conferită cea mai înaltă distincție a Universității din Petroșani, dr. Aurel Vainer, după care acesta a îmbrăcat, cu vădită emoție, roba și toca ceremonială cu însemnele Universității din Petroșani. ”Farmecul și căldura domniei voastre, cea de ”Haver” (Prieten, în lb. ebraică), să învăluie și comunitatea noastră academică în care intrați astăzi. În semn de recunoaştere pentru realizările sale deosebite, pentru o carieră excepţională, Universitatea din Petroșani este onorată să acorde domnului dr. Aurel Vainer titlul de Doctor Honoris Causa. Domnule dr. Aurel Vainer, vă felicităm pentru înaltul titlu academic, ,,doctor în semn de cinstire”, pe care ne onorați să-l acceptați!”, a spus rectorul Universității din Petroșani.
La rândul său, dr. Aurel Vainer s-a declarat onorat de distincția primită din partea comunității academice din Valea Jiului, dar mai ales de faptul că aceasta i-a conferită într-o atmosferă ceremonială așa cum domnia sa recunoaște că nu a mai întâlnit niciunde. ”Sunt profund recunoscător pentru onoarea de care am avut parte aici, la Universitatea din Petroșani. Mie îmi plac oamenii, indiferent din ce categorie socială provin și nu fac distincție între grade și ierarhii. De-a lungul vieții mele am întâlnit foarte mulți oameni adevărați și am participat la multe ceremonii de acest fel, dar trebuie să recunosc că sunt măgulit de primirea pe care mi-ați făcut-o, de faptul că ați venit atât de mulți oameni de prezența cărora mă simt onorat și, pentru toate acestea, vă mulțumesc și vă rămân îndatorat. Fiți sigur că, orișiunde voi merge în lume, voi vorbi cu aceeași dragoste despre această instituție academică, în rândul căreia mi-ați făcut onoarea de a mă invita și primi”, a spus dr. Aurel Vainer.
Acesta s-a declarat absolut încântat de faptul că, în ultimii 30 de ani, fostul Institut de Mine din Valea Jiului a reușit nu doar să-și păstreze renumele în lumea academică din România, ci și să se transforme într-o Universitate cu diverse profile de studiu academic, să atragă studenți din toate regiunile țării și să deschidă porți de colaborare în întreaga lume. De altfel, dr. Aurel Vainer a primit, cu toată responsabilitatea, ”misiunea” pe care i-au încredințat-o noii săi colegi, aceea de a sprijini demersurile conducerii Universității din Petroșani în legarea unor relații de parteneriat academic cu Universitățile din Haifa și Tel Aviv.
În altă ordine de idei, dr. Aurel Vainer, în calitatea sa de președinte al Forumului Comunităților Evreiești din România s-a arătat deosebit de încântat de faptul că, în Valea Jiului, comunitatea evreiască și-a câștigat de-a lungul timpului, respectul oamenilor, datorită și activității unor reprezentanți ai acestei comunități, amintindu-i în acest sens pe minerul Rosenfeld sau pe ing. Carol Schreter, fostul primar al municipiului Petroșani. De altfel, la ceremonia de la Universitatea din Petroșani, au fost prezenți numeroși membri ai comunității evreiești din Valea Jiului, în holul central al corpului Universității fiind prezentată și o expoziție cu fotografii și cărți ale unor membri ai comunității evreiești din Valea Jiului și din România. ”Mă plec față de cei care au constituit acest centru universitar, care dintr-un institut de mine a devenit o universitate în toată regula, iar titlul ce mi s-a oferit aici e un merit care efectiv a căzut ca din cer. Nu am avut contacte cu Universitatea din Petroșani până acum, dar mă simt foarte măgulit, pentru că evreii nu prea au fost mineri, chiar dacă noi avem un domn în comunitatea locală, Rozenfeld, care a intrat în mină până de curând”, a mai spus dr. Aurel Vainer.
Tot în această calitate, domnia sa a folosit prilejul ceremoniei de la Universitatea din Petroșani pentru a le conferi o serie de distincții speciale unor personalități precum: prof.univ.dr.ing. Radu Sorin (rectorul Universității din Petroșani), conf.univ.dr.ing. Nicolae Pătrășcoiu (președintele Senatului Universității din Petroșani), prof.univ.dr.ing. Ioan Gâf Deac, gen.dr.ec. Ilie Ionel Ciuclea ș.a. În plus, pentru întreaga asistență, noul ”Doctor Honoris Causa” a oferit un dar de suflet, prin intermediul unui emoționant recital muzical și literar din cultura poporului evreu, în interpretarea unei excepționale trupe de artiști ai comunității evreiești din România.
Fără îndoială, acest eveniment de excepție din istoria instituției de învățământ superior din Valea Jiului, va rămâne mult timp în amintirea tuturor celor prezenți și va ajuta ca, pe viitor, Universitatea din Petroșani să cunoască deplin esența îndemnului academic ”Vivat! Crescat! Floreat!”