Municipalitatea din Petroșani a stabilit, prin HCL 364/2019, încă de la finalul anului trecut, nivelul taxelor și impozitelor locale care vor fi aplicate în cursul anului 2020 de administrația publică locală și care se constituie în venituri directe la Bugetul local al municipiului Petroșani.
Potrivit proiectului inițiat de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, în anul 2020 nu vor fi aplicate majorări de taxe și impozite, însă Consiliul local a dispus, potrivit prevederilor din Codul Fiscal, ajustarea acestora cu rata inflației, respectiv 4,6%. În schimb, pentru contribuabilii care achită integral contravaloarea impozitelor locale aferente anului 2020, până la data de 31 martie 2020, se aplică un coeficient de bonificație de 10% din valoarea acestora. De această bonificație pot beneficia atât persoanele fizice, cât și cele juridice cu sediul în municipiul Petroșani.
De asemenea, potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, în anul 2020 se mențin și toate scutirile aplicabile diverselor categorii de beneficiari, în aceleași condiții ca și în anul precedent.
Colectarea taxelor și impozitelor locale în municipiul Petroșani va începe de vineri, 10 ianuarie 2020, odată cu finalizarea actualizărilor la sistemul informatic. La Petroșani, plata impozitelor și taxelor locale se poate face fie direct, la ghișeele Serviciului de Impozite și Taxe al Primăriei municipiului Petroșani, fie on line.