Nu doar pentru inimoasa echipă a Salvamont Lupeni, ci pentru sute, poate chiar mii de oameni ale căror cărări de munte sau de viață s-au intersectat la un moment dat cu Costică Pușa, este azi un moment de adâncă tristețe.
Cunoscut drept ”Sportivul” și recunoscut de orice iubitor de munte pentru modul său unic de a iubi muntele și de a veni în sprijinul turiștilor, atât în Serviciul Public Salvamont Lupeni (pe care l-a slujit încă din fragedă tinerețe), la Straja dar și în Retezat, cât și în activitățile de speologie, Costică Pușa s-a făcut remarcat și îndrăgit de toată lumea. Din păcate, la început de an 2020, Costică Pușa a trecut într-o altă dimensiune, la vârsta de numai 61 de ani.
Trecerea sa în neființă a generat multă tristețe în Lupeni și nu numai, însă toți cei care l-au cunoscut și-l vor aminti veșnic așa cum a fost și în viață: o adevărată legendă a muntelui.
Odihnă veșnică, prieten de-o viață ! Drum lin printre stele, Costică Pușa !