La Straja se dă startul serbărilor pe zăpadă

Chiar dacă anul acesta zăpada nu a fost una încurajatoare pentru practicanții sporturilor de iarnă, în stațiunea turistică Straja, grație administratorilor domeniului schiabil, care s-au mobilizat pentru producerea de zăpadă artificială și amenajarea corespunzătoare a pârtiilor, se poate schia în condiții bune și foarte bune pe circa 20 de kilometri de pârtii, având toate gradele de dificultate. Practic, Straja este, în acest moment, una dintre puținele stațiuni turistice de iarnă din România în care, chiar și în condițiile ”crizei” meteorologice, există condiții excelente de distracție pentru turiști.

Iar asta cu atât mai mult cu cât, după cum informează reprezentanții Centrului Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Straja Lupeni, în perioada următoare în stațiunea din Munții Vîlcanului se deschide și calendarul evenimentelor de iarnă.

Primul mare eveniment de acest fel este programat pentru finalul acestei săptămâni, mai exact în perioada 30 ianuarie – 2 februarie 2020, când la Straja va avea loc festivalul ”Snow fest”. Evenimentul de la Straja vine cu aproximativ 2 luni înainte de main event-urile din Franța: Snow Fest – 2 Alpes și Snow Fest – 3 Vallées. În stațiunea din Valea Jiului, în week-endul următor, ”Snow fest” aduce 3 locații de petrecere: un apres ski bar pe pârtie, o scena outdoor pe care vor concerta iar Șuie Paparude și Subcarpați, iar seara distracția va continua în Club Aviator, alături de Blanilla, DJ Shiver & Martin, DWLS, Dj Wicked, Zo, carer vor mixa, cu acest prilej, la Straja.

În 15 februarie 2020, Straja găzduiește cea mai îndrăgită competiție de schi destinată copiilor, concurs ce poartă numele nu mai puțin îndrăgitului personaj Baloo, mascota stațiunii.

Pe 22 februarie, iubitorii de schi care vor veni la Straja vor avea ocazia de a se întrece pe pârtie la ”Cupa Fischer”.

La finalul lunii februarie, în ziua de 29.02.2020, în Straja va avea loc ”Carnavalul Zăpezii” dublat de o nouă ediție a Festivalului oamenilor de zăpadă.

Luna martie debutează cu o altă competiție de schi deosebit de apreciată de sportivi și turiști, repectiv ”Cupa Comexim” la schi, programată anul acesta pentru 7 martie, iar sezonul turistic de iarnă se încheie, oficial, la Straja, cu cea mai veche și cea mai așteptată întrecere a schiorilor, ”Cupa Veteranilor”, care va avea loc pe 14 martie.

Așadar, e liber la distracție în următoarele două luni la Straja, iar toți cei care iubesc muntele, schiul și mai ales atmosfera tipică distracției la munte sunt așteptați în stațiunea turistică din Valea Jiului.