Programul tomate, în 2020: Cine poate beneficia de sprijin financiar și ce condiții trebuie să îndeplinească

Și în acest an, producţia de tomate cultivate în spaţii protejate va fi susţinută financiar din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), resursele financiare alocate pentru 2020 cifrându-se la aproape 39,5 milioane de euro, iar suma pe care o va primi un beneficiar nu va depăşi 3.000 de euro pe an, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul MADR.

„Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de maximum 39.477 mii euro, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 187.500 mii lei, şi se asigură din bugetul repartizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În situaţia în care, după centralizarea tuturor situaţiilor privind sumele necesare reprezentând ajutor de minimis, se constată depăşirea sumei maxime prevăzute, valoarea ajutorului de minimis care se acordă per beneficiar poate fi redusă în vederea încadrării în buget”, se arată în proiectul de HG privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate” pentru anul 2020.

Astfel, legumicultorii români care vor cultiva tomate în spaţii protejate, respectiv în sere şi solarii, şi vor valorifica producţia pe piaţă pentru asigurarea necesarului de consum intern vor putea primi cel mult 14.248,8 lei/beneficiar/an, sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a maximum 3.000 euro/beneficiar/an, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019.

Schema de ajutor de minimis este destinată producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

„Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii şi în cele două exerciţii financiare precedente, conform prevederilor din Regulamentul de minimis în sectorul agricol. Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc beneficiarilor într-o singură tranşă în anul 2020”, potrivit proiectului MADR.

Pentru a fi eligibili în ceea ce priveşte acordarea ajutorului de minimis de maximum 3.000 de euro/an, beneficiarii trebuie printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, marcată la loc vizibil, să obţină o producţie de minimum două kilograme tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum două tone, dovedită cu documente justificative.

De asemenea, producătorii trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, la data depunerii cererii.

Faţă de programul derulat în anii trecuţi vor fi modificări în acest an prin introducerea în registrul de tratament fitosanitar, verificarea se va face la rodire şi la comercializare, nu cum se făcea înainte la plantare şi la rodire, iar suprafaţa solariilor va fi verificată şi măsurată.

Potrivit proiectului, producătorii trebuie să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, conform modelului prevăzut în proiect, completat începând cu data înfiinţării culturii, şi să facă dovada producţiei realizate prin documente justificative privind comercializarea producţiei.

Valorificarea producţiei se face până la data de 31 mai inclusiv.

MADR, prin direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, efectuează inspecţii în teren, pe parcursul perioadei de vegetaţie a culturilor de tomate şi verifică permanent modul de respectare a prevederilor prezentei hotărâri de către beneficiarii sumelor reprezentând sprijin financiar prevăzut de schema de ajutor de minimis, inclusiv existenţa Registrului de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor.

Procedura de inspecţie şi verificare se realizează de structura cu atribuţii în inspecţii tehnice din cadrul Ministerului Agriculturii şi se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

„Controlul respectării normelor privind utilizarea durabilă a produselor de protecţie a plantelor se face de către inspectorii fitosanitari oficiali care au în atribuţii efectuarea controalelor oficiale şi alte activităţi oficiale conform prevederilor din Regulamentul (UE) nr. 625/2017 al Parlamentului şi al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor (…)”, se menţionează în proiect.

Pentru obţinerea sprijinului, potenţialii beneficiari înregistraţi în Registrul unic pentru accesarea Programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate şi verificaţi potrivit prevederilor au obligaţia să depună la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, documente justificative care să ateste valorificarea producţiei de tomate obţinute din spaţiile protejate, până la data de 30 iunie 2020 inclusiv, precum şi copia Registrului de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat la zi şi avizat de Oficiul Fitosanitar Judeţean.

Direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti întocmesc situaţia centralizatoare a sumelor necesare reprezentând sprijin financiar, pe care o transmit Direcţiei generale buget-finanţe şi fonduri europene din cadrul MADR, până la data de 10 iulie 2020.

Ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre nu se acordă solicitanţilor a căror suprafaţă de culturi de tomate în spaţii protejate este obţinută prin divizarea unei suprafeţe cu tomate în spaţii protejate existentă în anul de cerere, indiferent de modalitatea de transfer al suprafeţei, cu excepţia succesiunilor şi a contractelor de vânzare înregistrate în registrul agricol.

Potrivit prevederilor din proiect, în cazul în care se constată încălcarea prevederilor prezentei hotărâri de către solicitanţi aceştia nu beneficiază de schema de ajutor de minimis.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, declara într-un interviu acordat AGERPRES în luna decembrie că în 2019 s-au plătit circa 62 de milioane de euro pentru programul „Tomata”, deşi importurile de roşii au crescut în fiecare an, cu 17% în 2018 faţă de 2017, şi cu 24% în 2017 faţă de 2016.

Sursa: agerpres.ro