Primele decizii privind recalcularea pensiilor de urmaș au ajuns la beneficiari
Așa cum a dat asigurări, cu ceva vreme în urmă, senatorul Cristian Resmeriță, Legea nr. 221/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, lege inițiată și susținută de parlamentarul social-democrat din Valea Jiului, prevede pe lângă recalcularea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupele I și II de muncă și ale căror drepturi la pensie au fost deschise înainte de 01.01.2011, ci și recalcularea pensiilor de urmaș ale celor vizați de această modificare legislativă.
Legea nr. 221/2018 a fost elaborată de senatorul Cristian Resmeriță în ideea de a eliminarea inechitățile existente în rândul pensionarilor din sectorul minier și siderurgic. Așa cum se știe, recalculările de pensii pentru miile de beneficiari au început încă din vara anului trecut, primii vizați fiind chiar pensionarii mineri din Valea Jiului. Încă de la vremea respectivă, inițiatorul legii, senatorul Cristian Resmeriță, preciza că nu doar pensiile foștilor mineri și ale foștilor siderurgiști se vor recalcula, odată cu punerea în aplicare a Legii 221/ 2018, ci în același timp, vor fi recalculate și pensiile de urmaș.
În aceste zile au apărut și primele efecte concrete ale Legii 221/2018 în acest sens, așa cum a ținut să arate, cu documentul doveditor aferent, senatorul social-democrat. ”Mă bucur că efectele Legii 221/2018 încep să-i cuprindă pe toți cei care sunt beneficiari de drept ai acestei legi, exact așa cum am gândit lucrurile atunci când am elaborat acest proiect legislativ. Este un lucru foarte bun că au început să fie recalculate și pensiile de urmaș pe legea 221. În principal, de aceste recalculări beneficiază femeile, soțiile celor care au lucrat în mină și s-au pensionat în perioada 1990-2010. Este adevărat că această recalculare vine cu o întârziere destul de mare, dar până la urmă este bine când totul se termină cu bine. Important este că aceste doamne vor primi nu doar pensii mai mari, pensii corecte și cuvenite, ci că vor primi, potrivit actului normativ, inclusiv sumele restante cuvenite începând cu data de 1 octombrie 2018 până la zi”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
« Autoritățile locale de la Lupeni încep anul și cu investiții în educație (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Cinema ”Șerban Ionescu” Petroșani / Filmele săptămânii 12-16 februarie »