Trei nominalizări UNITEM pentru piesele dramaturgului Valeriu Butulescu, montate de Teatrul din Cahul

Faptul că maestrul Valeriu Butulescu este deja un scriitor universal este unanim recunoscut, așa cum faptul că piesele sale de teatru se bucură de binemeritate aprecieri, atât în țară cât și ”afară”,  peste tot acolo unde sunt puse în scenă este de asemenea un lucru știut pe care ne-am bucurat și noi, în calitate de concitadini ai maestrului Butulescu, să vi-l aducem întotdeauna la cunoștință.

Zilele acestea, am primit vestea că două din piesele de teatru scrise de Valeriu Butulescu și puse în scenă anul trecut în Republica Moldova, la Teatrul din Cahul, sunt nominalizate anul acesta pentru Premiile UNITEM (un fel de UNITER moldav), cele mai importante premii acordate slujitorilor Thaliei, în România de dincolo de Prut. Este vorba de premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală – la care e nominalizat regizorul Gheorghe Mândru, de premiul pentru cel mai bun rol masculin secundar – la care este nominalizat actorul Ion Furnică și, respectiv, de premiul pentru debut – la care este nominalizată actrița Maria Ciobănică. Două dintre aceste nominalizări vin ca urmare a reprezentațiilor piesei ”Insula Femeilor” și una pentru ”Hergelia albastră”, două excepționale scrieri ale dramaturgului Valeriu Butulescu.

Modest, Butulescu spune că acest lucru este, în primul rând, un succes al teatrului moldav, dar admite că, la rându-i, se simte părtaș la acesta. ”Am trimis, acum un an Teatrului “B.P. Haşdeu” din Cahul, nu una, ci două piese, dintre cele mai jucate şi premiate: “Insula femeilor” şi “Herghelia albastră”. Mi-a răspuns, cu un entuziasm neaşteptat, regizorul Gheorghe Mândru, care este şi directorul instituţiei. Şi care m-a asigurat că ambele piese vor fi jucate până în vară. Lucru care s-a şi întâmplat. Am participat la ambele premiere, am citit cronici şi cuvinte de laudă. Piesele au fost jucate, într-un timp record, de zeci de ori, pe diverse scene: de la Teatrul naţional din Chişinău, la micile comunităţi româneşti din Ucraina”, își amintește maestrul Butulescu.

Acesta își amintește acum cu nostalgie nu doar de acest contact cu teatrul moldav și cu minunata echipă de la Cahul, ci și de primele sale contacte culturale în Republica Moldova. ”Teatrul meu a trecut pentru prima oară Prutul în iarna lui 2004, când tânăra republică se confrunta cu mari probleme economice, şi nu numai. Atunci, însoţit de regretatul teatrolog Mircea Ghiţulescu m-am deplasat la Bălţi unde, pe scena Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” a avut loc premiera piesei mele de debut “Hoţul cinstit” (Veşnicie provizorie). Piesa nu era o noutate. Fusese jucată în premieră absolută la Petroşani, avusese chiar şansa unui spectacol pe scena Teatrului Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti. Piesa a fost selectată pentru Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara. Am fost şi la acel spectacol. Trupa a traversat România Mare, pe diagonală, cu un autobus hârbuit, ajungând la Teatrul Naţional cu puţin înainte de primul gong. S-a montat, cum necum, decorul. Spectacolul nu a mai avut intensitatea dramatică a premierei. Totuşi, graţie prestării actorilor moldoveni, Uniunea Scriitorilor din România mi-a decernat jumătate din Premiul pentru creaţie dramaturgică originală. Ca să mă simt de două ori onorat, cealaltă jumătate a Premiului i s-a trimis, prin poştă, lui Matei Vişniec, tocmai la Paris”, ne-a destăinuit dramaturgul Valeriu Butulescu.

Rămâne de văzut acum, câte din cele trei nominalizări ale anului 2020 vor fi încununate și cu un Premiu UNITEM pentru colaborarea dintre Teatrul ”B.P. Hașdeu” de la Cahul și scriitorul jian Valeriu Butulescu.