Municipalitatea din Petroșani va și-a propus să realizeze un studiu privind evaluarea costurilor necesare pentru asfaltarea celor 43 de km de drumuri publice din localitate, care nu beneficiază încă de covor de asfalt. Potrivit primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi este vorba de aproximativ 30 de kilometri de drumuri, în cea mai mare parte din zonele rurale adiacente municipiului Petroșani.
”Ne propunem să identificăm soluții pentru finanțarea modernizării acestor drumuri, astfel încât să nu mai avem pe raza localității noastre drumuri neasfaltate. Vom demara în acest an, și am cuprins sumele necesare în Bugetul local pentru anul 2020, un studiu de fezabilitate pentru a evalua necesarul de bani pentru modernizarea acestor drumuri, urmând ca în baza acestor documentații să găsim și sursele de finanțare”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Între timp, Primăria municipiului Petroșani a atribuit deja contractele de execuție pentru alte investiții în infrastructura rutieră, urmând ca imediat ce vremea va permite execuția acestui tip de lucrări publice, să înceapă asfaltarea. ”Pentru 6 străzi, 3 din Colonie și alte 3 din zona centrală a Petroșaniului, am alocat bani pentru turnarea de covor asfaltic, însă vom interveni, la fel ca în fiecare an, cu reparațiile necesare, pe toate străzile din oraș”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Acesta informează de asemenea că, în această primăvară, urmează să fie executate și lucrări pentru amenajarea unui număr de 5 parcări de pe raza municipiului Petroșani.