Pentru mulți dintre noi ”războiul de țesut” este o totală necunoscută, neștiind de fapt că țesutul manual la cea mai veche invenție a omului este o artă, iar acest meșteșug era o tradiție în toate zonele folclorice, transmis din generație în generație.

Făcând o paranteză, primele războaie de țesut manuale au apărut în mileniul al VI-lea î.Hr, în antichitate folosindu-se cele de tip vertical, la care țesăturile se realizau prin împletirea manuală a firelor de urzeală cu firul de bătătură, înfășurat pe o vergea ascuțită. Până în preajma Primului Război Mondial și puțin după, țesutul la război era principala ocupație și obligație a femeilor din mediul rural pe timp de iarnă, iar războiul de țesut era nelipsit în gospodărie.

În zilele noastre acest meșteșug, devenit un domeniu de muzeu, începe să învie, e drept cu greu, o activitate care nu mai arată ca și ceva ce se întâmplă efectiv, ca un fapt de viață real, actual, ci mai degrabă ca și istorie. Încercând să îl catalogăm în lumea modernă de astăzi, am spune că acest meșteșug se încadrează în categoria ”handmade”, pentru că așa ”ne place” să spunem.

Bunica Susana, ”a lui Cocolan”, din sătucul Taia – Petrila, a deprins tainele ţesutului la război încă din tinerețe, acest meșteșug fiind nelipsit în casele tradiționale ale momârlanilor, fiind vizibil în fiecare gospodărie. Țese și acum, la cei 76 de ani ai săi, cu aceeași plăcere și totuși cu puțină tristețe pentru că tainele acestui meşteşug încep să se piardă în negura timpurilor pe care le trăim. O face cu bucurie pentru că tot ceea ce iese din mâinile ei aduce numai bucurie, nu doar în familie, ci arta ei ajunge până și la București.

Studiază puțin ”piața” și, dacă ”pieptarele” pe care le lucra cu măiestrie nu au mai avut atâta trecere, a început să țese „straiță” tradițională, atât pentru copii cât și pentru adulți, lucrată de bunica Susana. Sărbătorile de Paști se apropie cu pași repezi, iar bunicuța primește deja multe comenzi. Unele sunt cadou pentru nepoți, altele de luat la sărbători, altele au ajuns prin curier până la București, desigur îi merge bine mica ei afacere pe care nu primește o mare avere, mai degrabă o mare satisfacție. ”Market-ul” este asigurat ”din vorbă-n vorbă”, iar acum, cu ajutorul nepoatei Raluca, acesta a ajuns și pe rețeaua de socializare.

Am putea să readucem la viață o artă străveche a țestului la război în secolul în care tehnologia este prezentă în aproape orice? Bunica Susana spune că mai are câteva straițe pe stoc, dar lucrează și pe comandă și pregătește acum noi modele. Să transmitem tradiția momârlanilor mai departe!