“Biblioteca vie a oraşului” ediţia a VI – a
COMUNICAT DE PRESĂ
Noi, membrii clubului Impact A.R.E.A. , din cadrul fundaţiei “ Noi Orizonturi” , în parteneriat cu Hotel Rusu Petroşani , organizăm cea de-a VI – a ediţie a proiectului “ Biblioteca vie”, în cadrul căruia oamenii îşi spun poveştile si, anul acesta, modul în care au contribuit la societatea şi oraşul în care trăiesc, tema fiind „ Oraşe şi comunităţi sustenabile “. Acţiunea se va desfăşura în data de 28-29 februarie , la localul Big Dadu , strada 1 Decembrie 1918, Petroşani.
Evenimentul are scopul de a promova idealul Văii Jiului şi potenţialul touristic al acesteia prin intermediul unor personae care îşi vor împărtăşi experienţele de viaţă ce i-au determinat să rămână în acest loc. Între orele 16-19, în cele 2 zile, “ cititorii”sunt invita’’să descopere poveştile din interiorul “ cărţilor vii” .
De asemenea, pentru a descoperi cultura locală, organizăm o “ vânătoare de comori” care va avealoc vineri, ora 14: 30. Se vor forma 5 echipe de câte 6 persoane, cu vârsta minimă de 14 ani, care vor fi direcţionaţi de indicii către locaţiile din patrimoniul local, echipa câştigătoare primind şi un premiu la final.
Vrem să mulţumim partenerilor noştrii care ne sustin în realizarea acestui proiect : Colegiul Naţional “ Mihai Eminescu” Petroşani, Fundaţiei “Noi Orizonturi”, Big Dadu Petroşani, Hotel Rusu Petroşani.
Vă aşteptăm în număr cât mai mare !