Am rupt vreascurile-n două
Ca să sting focul din mine
Mă rog de un an să plouă
Și nici fulgerul nu vine.
Din pădurea vieții mele
Nu mai tai, de mult, un lemn
Mă-ncălzesc doar de la stele
Și fac focului un semn
Să se stingă până mâine
Ca să pot pleca hoinar
Nu mi-e sete, n-am nici pâine
Am la mine un amnar.
Pentru cine arde focul ?
Mă întreb: o ști ea oare ?
Nu i-am spus ce e norocul
Nu i-am scris nici o scrisoare.
Doar pe vânt i-am trimis ochii
Ca pe-un dar, ca pe-un cadou
Freamătul ce mișca plopii
Mi s-a părut un ecou.
Cum de nimeni nu îi spune
Că mi-e dragă așa cum e
Mâine, focul de tăciune
Iar ea zână, nu mai e.
Curge streașina amară
Peste râu-nvolburat
Nu pot trece podu-n seară
Căci și malul s-a surpat.
Întind mâna ca-n poveste
Să cuprind ce nu mai este.
