Angajații lunii ianuarie la Apa Serv Valea Jiului
Având în vedere că activitățile derulate de către Apa Serv Valea Jiului sub genericul ”Angajatul lunii”, respectiv ”Colectivul lunii” se bucură de succes atât în rândul salariaților operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, dar și de aprecieri din partea beneficiarilor și a opiniei publice, în general, conducerea Apa Serv Valea Jiului a luat decizia de a continua și pe parcursul anului 2020 acordarea acestor titluri simbolice, care nu fac altceva decât să reflecte implicarea individuală și colectivă a salariaților în derularea activităților curente ale societății.
”Știm că performanțele Apa Serv Valea Jiului sunt, la urma-urmei, rezultatul muncii fiecăruia dintre salariații noștri, rezultatul eforturilor colective de rezolvare a sarcinilor curente de la locurile de muncă și a provocărilor cotidiene pe care le implică situațiile cu care ne întâlnim în activitatea noastră. Tocmai de aceea, dorind să facem părtași la succesul colectiv munca depusă de fiecare dintre membrii echipei noastre, am instituit acest program de fidelitate care și-a atins scopul și care este deosebit de apreciat de întregul nostru colectiv, motiv pentru care îl vom continua și anul acesta”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Pentru prima ediție a programului de fidelizare ”Angajatul lunii”, analiza activităților derulate în luna ianuarie 2020, analiză realizată de echipa de management a companiei de apă din Valea Jiului, evidențiază trei salariați spre care se îndreaptă această distincție. Este vorba despre:
- Corneliu Ardelean – lăcătuș în cadrul Secției apă – canal Petrila
- Sorin Constantin Varga – maistru în cadrul Sectorului apă – canal Lupeni
- Viorica Navlea – casier în cadrul Centrului de Încasări Vulcan
Analiza similară a activității derulate de compartimentele colective din structura de organizare a Apa Serv, îi scoate în evidență, pentru munca depusă în cursul primei luni a anului 2020 pe angajații din cadrul colectivului Secției apă – canal Petrila, premiați cu titlul ”Colectiv al lunii ianuarie” la Apa Serv. Acesta este compus din: Alexandru Benke, Gheorghe Bejinaru, Cristina Daniela Jitea, Gheorghiță Butnariuc, Alexandru Anca, Dumitru Breazu, Corneliu Ardelean, Mitică Hoțescu, Ion Neag, Vasile Viorel Boleac, Ludovic Mihaly, Dănuț , Gheorghe Buză, Nelu Acamenițoaie, Adrian Constantin Boca și Adolf Marius Matei.
Angajații lunii ianuarie de la Apa Serv au fost felicitați în cadrul ședinței operative a conducerii companiei din luna februarie și au primit diplome de merit și adaosuri salariale.
” Îi felicit pe colegii noștri care au fost premiați pentru activitatea din luna ianuarie și le doresc să rămână la fel de implicați și eficienți în activitatea loc pe tot parcursul acestui an. De asemenea, îi invit și pe ceilalți colegi din echipa Apa Serv să păstreze ritmul activității lor la standarde ridicate, astfel încât să-și sporească șansele de a deveni, la un moment dat, cei mai buni dintre salariații noștri”, a mai precizat Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.