Pe 6 martie 1897, în România a intrat în vigoare Legea repausului în zilele de duminică şi sărbători. Potrivit legii, era liberă doar dimineaţa de duminică şi alte 14 sărbători pe an, dar condiţionat pentru întreprinderile industriale la discreţia Camerei de Comerţ, care trebuiau să decidă cazurile cînd se lucra continuu.

Legea a fost propusă de premierul de atunci al României, Vasile Lascăr, şi susţinută de primarul Capitalei, Barbu Ştefănescu Delavrancea „muncitorii nu-şi pot vedea niciodată copiii, plecînd la lucru în zori şi întorcîndu-se acasă noaptea, tîrziu”.

Ion Luca Caragiale scria în schiţa „Atmosfera încărcată”, în 1900, despre această lege: „E o zi posomorîtă de primăvară; dar e zi de sărbătoare, mare repaus duminical… Ai observat şi dumneata, cititorule, cîte progrese a făcut opinia noastră publică de cînd avem legea repausului duminical?”. Caragiale reia subiectul în 1909, în schiţa „Repausul dominical”: „N-am văzut ceva mai urît pe lume decît un oraş mare în zilele de repaus duminical! Toate prăvăliile cu obloanele lăsate ca pleoapele în somn… Ce somn!… Peste tot închis!… Să vrei să te spînzuri, n-ai de unde să-ţi cumperi un ştreang… Lipsa asta de activitate, de viaţă, de mişcare comercială mă apasă pe umeri, mă trage şi pe mine la somn; Şi nu pot dormi măcar – parcă sînt în stare de insomnie… Şi cînd mai văd şi toată mitocănimea asta parvenită, prostimea asta elegantă, învîrtindu-şi roatele cu cauciuc în neştire, îmi vin fel de fel de idei… primejdioase”.

În 14 aprilie 1910, legea a fost modificată: se prevede repausul duminical şi în sărbătorile legale în unităţile comerciale şi industriale, cu excepţia instituţiilor statului şi a administraţiei publice.

Excepţie făceau brutăriile, care lucrau în toate zilele săptămînii pentru a vinde oamenilor pâine proaspătă.

În 6 iunie 1913, prin Decretul Regal 4.333, autorităţile au permis modificarea unui text prin care pâinea era scoasă de pe lista articolelor ce trebuiau consumate imediat şi, astfel, brutarii au putut beneficia de duminică liberă.

Dar, fiecare teritoriu avea legile lui. În Transilvania erau aplicate prevederile Legii XVII a industriei maghiare din 1884, un Cod al Industriilor, Comerţului şi Meseriilor.

În 1925 a apărut “Legea pentru reglementarea repausului duminical şi a sărbătorilor legale”, care obliga patronii să să acorde, pe lângă repausul duminical, încă 11 zile de repaus pentru sărbătorile legale.

În 24 iulie 1940 a fost adoptat “Decretul-lege pentru stabilirea regimului muncii în condiţii excepţionale”, o reglementare adoptată în contextul declanşării în Europa a celui de-al Doilea Război Mondial: ziua de lucru a fost mărită, iar dreptul salariaţilor la concediu de odihnă a fost suspendat. Peste un an a fost adoptat “Decretul-lege nr. 2741/1941 asupra regimului muncii în timp de război”, care interzicea orice încetare a lucrului în întreprinderile militarizate fără încuviinţarea comandantului militar al întreprinderii, iar, în cazul celorlalte întreprinderi, fără încuviinţarea inspectoratului de muncă. Excepţie, cazurile de forţă majoră, cu avizul conducerii întreprinderii.

sursa: tvr.ro