Locuitorii din Valea Jiului sunt cu încă un pas mai aproape de posibilitatea de a ieși la pensie cu 2 mai devreme, fără penalizare, indiferent de domeniul profesional în care-și desfășoară activitatea.
Asta deoarece proiectul legislativ inițiat de senatorul Cristian Resmeriță privind includerea localităților Petroșani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Uricani și Aninoasa pe lista celor în care populația care domiciliază aici de cel puțin 30 de ani să beneficieze de prevederile legislației speciale privind reducerea vârstei standard de pensionare, a mai primit în Parlament un aviz favorabil. ”Este vorba despre avizul favorabil pe care l-a dat Comisia juridică a Camerei Deputaților, în urma dezbaterilor din comisie care au avut loc luni, 9 martie 2020. Le mulțumesc deputaților din Comisia juridică pentru acest aviz și, în continuare, le cer deputaților să susțină acest proiect legislativ care va ajuta zeci de mii de oameni din toată Valea Jiului”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Această iniţiativă legislativă a fost depusă de senatorul PSD Cristian Resmeriță la Biroul Permanent al Senatului în cursul lunii septembrie 2019. Prin intermediul proiectului de lege, acesta solicită completarea alin. 5 al art. 65 din Legea 263 – 2010, în sensul introducerii localităţilor din Valea Jiului în rândul celor care oferă posibilitatea cetățenilor care au locuit în aceste localități cel puțin 30 de ani să beneficieze de reducerea cu 2 ani a vârstei standard de pensionare, indiferent de domeniul profesional în care au activat. Proiectul legislativ a fost avizat favorabil la Senat și se află acum în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.