A demarat procedura de achiziție pentru o nouă bază sportivă în municipiul Lupeni
Consecvent dictonului ”FAPTE, NU VORBE!”, primarul municipiului Lupeni Lucian Resmeriță continuă derularea proiectelor de investiții care au ca scop dezvoltarea localității, proiecte care vizează confortul cetățenilor dar și domeniul educațional.
Unul dintre proiectele de acest fel, respectiv proiectul privind Construirea unei noi baze sportive școlare de tip 1 la Liceul Tehnologic din municipiul Lupeni a intrat, după cum informează primarul municipiului, în procedură de achiziție publică. ”Ne dorim ca la această procedură să participe cât mai mulți constructori, așa cum ne dorim în același timp ca procedura să se deruleze cât mai repede, astfel încât și acest proiect să fie pus în operă cât mai curând. Vreau să mulțumesc și pe această cale Companiei Naționale de Investiții, care finanțează acest proiect, așa cum vreau să le mulțumesc totodată și angajaților din Primăria Lupeni, care se ocupă de scrierea acestor proiecte care aduc bani pentru investițiile publice necesare comunității noastre”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Noua bază sportivă, pentru care CNI, în colaborare cu Primăria municipiului Lupeni, au demarat procedurile de achiziție publică va cuprinde 3 terenuri de sport, respectiv un teren pentru fotbal, un teren multifunctional pentru handbal, baschet, volei și tenis, o clădire pentru vestiare, o parcare, o serie de alei pietonale și spații verzi. Baza sportivă va fuincționa la Liceul Tehnologic din municipiul Lupeni.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 6.700.000 lei.
« Panică în PNL ! Senatorul Viorel Chițac a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Liderii PNL au intrat în autoizolare. (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Primăria Petroșani a sistat toate activitățile de relații directe cu publicul »