Potrivit informării făcute de Instituția Prefectului județului Hunedoara, astăzi, 16 martie, până la această oră, în judeţul Hunedoara se află în izolare 531 persoane iar în carantină se află 31 persoane. Numărul cazurilor confirmate cu infecţie – noul coronavirus – este în acest moment de 20.
La nivel naţional, până la această dată au fost confirmate 158 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Au fost înregistrate alte 19 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 4 în Arad, 3 în Ilfov, 2 în Vâlcea, 2 în Timișoara și câte unul în București, Cluj Napoca, Sălaj, Buzău, Ialomița, Hunedoara (în cazul din Hunedoara fiind vorba despre fiica primarului municipiului Deva), Galați şi Suceava.
Cele 19 persoane depistate au vârsta cuprinsă între 19 și 54 ani, sunt în carantină sau autoizolare. În continuare cele mai multe dintre aceste noi cazuri au călătorit în Italia, 2 dintre ele în Austria și Germania.
Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienților este bună.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până în prezent, au fost înregistrate, la nivel naţional, 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.