Grupul de Comunicare Strategică informează că până astăzi, 17 martie, ora 18,00 pe teritoriul României, au fost confirmate 217 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 217 de cetățeni care au contactat virusul, 19 sunt declarați vindecați și au fost externați.
De la ultima informare, au fost confirmate 33 de cazuri noi, după cum urmează: 26 în București, 5 în Brașov și câte unul în Constanța și Prahova.
Toate persoanele nou confirmate pozitiv la COVID-19 sunt fie contacți ale unor cazuri pozitive, fie persoane aflate în carantină. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 26 ani și 64 de ani.
Dintre pacienții aflați în unitățile medicale, 4 dintre ei sunt la secția de terapie intensivă, dar au o stare generală stabilă.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3373 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 18965 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4150 de teste. Dintre acestea, 3928 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19. Testele au fost prelucrate în 8 unități sanitare din București, Cluj-Napoca,
Timișoara, Craiova, Iași și Constanța.