Primele măsuri luate de Guvernul Orban pentru susținerea sectorului economic, afectat de criza epidemiologică, nu sunt, în opinia senatorului social-democrat Cristian Resmeriță, în măsură să protejeze suficient de bine mediul de afaceri. Acesta este de părere că fără măsuri foarte precise, multe din afacerile care au fost oprite deja ca efect al crizei generate de epidemia cu noul coronavirus, vor intra în faliment.
În aceste condiții, senatorul Cristian Resmeriță cere Guvernului Ludovic Orban și Președintelui Klaus Iohanis, să ia măsuri precise care să salveze mediul economic românesc de criza provocată de coronavirus. ”Consider că dacă în aceste vremuri grele, Guvernul Ludovic Orban și Președintele Klaus Iohanis nu vor lua măsuri foarte precise, care să salveze mediul economic, în cel mult 3 luni de zile aproape toate firmele din Valea Jiului și nu numai vor intra în faliment. Mă refer aici la cafenele, restaurante, pensiuni, mici magazine alimentare sau nealimentare, brutării, firme de construcții, ABSOLUT TOT ! De aceea, consider că este vremea, ca acest guvern să vină cu niște soluții raționale, pentru că DOAR AȘA PUTEM PĂSTRA LOCURILE DE MUNCĂ !”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
Acesta arată că PSD a venit deja cu un set de propuneri concrete pentru a sprijini Executivul în adoptarea unor decizii corecte și eficiente pentru protecția mediului de afaceri și a locurilor de muncă ale angajaților. Potrivit președintelui executiv al PSD Hunedoara, Cristian Resmeriță, acestea vizează, în linii mari, următoarele:
- Opțiunea suspendării pentru 3 până la 6 luni a plății ratelor bancare.
- Înghețarea prețurilor la utilități – gaze, energie, telefon, TV și Internet – pe o perioadă de 3 până la 6 luni. Cerem așadar PNL să renunțe la măsura privind liberalizarea prețurilor la utilități de la 1 iulie, liberalizare care ar conduce la o explozie a prețurilor!
- Acordarea unui șomaj tehnic, achitat de stat în proporție de 75%, pe o perioadă determinată.
- Rambursarea TVA și a concediilor medicale restante.
- Amânarea plății CAS și CASS pentru firmele din domeniile de activitate afectate și stabilirea prin criterii clare a acestor domenii.
- Pentru asigurarea fluxului financiar și a cash flow-ului, este necesară implementarea de către BNR a unei scheme de credite, cu dobândă fixă și subvenționată, de 1 miliard de euro.
”Cred că sunt propuneri esențiale, de care sperăm că Guvernul va ține seama. Epidemia de coronavirus a redus puternic activitatea economică din România, iar mii de oameni sunt expuși riscului de a rămâne fără locuri de muncă. Antreprenorii români au nevoie, acum mai mult decât oricând, de acțiuni concrete, care să-i ajute să păstreze locurile de muncă. Iar Guvernul are datoria să facă acest lucru”, a mai spus senatorul Cristian Resmeriță.