20 Martie: Ziua Internaţională a Fericirii: „Fii calm, fii înțelept, fii blând”
Ziua Internaţională a Fericirii a fost instituită în cadrul celei de-a 66-a reuniuni a Adunării Generale a ONU, la 12 iulie 2012, iar în cuvântul său de atunci, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, artăta că: “lumea are nevoie de o nouă paradigmă economică, una care să recunoască egalitatea dintre cei trei stâlpi ai dezvoltării sustenabile: social, economic şi cel care ţine de bunăstarea mediului. Cei trei sunt indivizibili şi împreună definesc, în mare, fericirea la nivel global”.
”Cautarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiintei umane”, subliniaza Adunarea ONU in Rezolutia adoptata prin consens. Documentul propune celor 193 de tari membre sa celebreze aceasta zi ”in maniera potrivita, in special prin activitati educative” si sa abordeze politici publice care sa creasca bunastarea popoarelor.
Oamenii de ştiinţă susţin că fericirea depinde foarte mult de lucrurile mărunte din viaţa noastră. Psihologii afirmă că trebuie să zâmbim mai mult, să dormim nu mai puţin 6 ore şi 15 minute; să ne găsim un loc de muncă aproape de casă şi să facem câte ceva nou în fiecare zi.
„Fericirea poate avea diferite semnificaţii pentru oameni. Dar toţi putem cădea de acord asupra unui lucru: acela că fericirea înseamnă să lucrăm împreună la încheierea conflictelor, la eradicarea sărăciei şi a altor condiţii regretabile în care foarte mulţi dintre semenii noştri trăiesc”, este mesajul transmis de secretarul Naţiunilor Unite Ban Ki-moon, la prima Zi Internaţională a fericirii.
Printre sugestiile pe care cei de la ONU ni le fac pentru a atinge o stare sufleteasca de multumire intensa si deplina se numara alimentatia corecta, exercitiile fizice, gandirea pozitiva. Suntem incurajati sa petrecem cat mai mult timp alaturi de persoanele apropiate, dar fara sa neglijam introspectia. Gratitudinea sincera si caritatea sunt, la randul lor, ingrediente ale fericirii.
Totodata, cei de la ONU ne amintesc ca fericirea este contagioasa si ca un simplu zambet poate insenina chiar si ziua unui strain.
Un profil al românului care este mai degrabă nefericit arată că acesta are vârsta de 45 – 54 de ani, are domiciliul în regiunea de Vest a României, locuieşte singur şi nu are urmaşi. Românul nefericit este plătit cu o sumă sub media naţională de salarizare şi ca atare este predispus la întârzierea plăţilor către creditori.
Tipologia românului mai degrabă fericit arartă astfel: provine dintr-un oraş mic, are o familie mai numeroasă decât media, copiii sunt angajaţi şi au venituri peste medie, are un loc de muncă bine recompensat material, în care este recunoscut profesional şi care îi permite un echilibru cu timpul liber. Drept urmare, românul fericit are timp pentru familie şi prieteni – persoane extrem de importante pentru existenţa sa – , a învăţat să se bucure de orice moment şi să evite problemele şi nu în ultimul rând ştie ce însemnă şi a învăţat să cultive încrederea în mediul de afaceri, vecini şi autorităţi.
În continuare ne-ar interesa să aflăm unde găsim cei mai fericiţi oameni din lume şi dacă aceştia se identifică în spaţiile geografice dominate de speranţa ridicată de viaţă, de PIB-ul cel mai ridicat sau, să spunem, de media salarială cea mai ridicată din lume.
Ei bine, se pare că situaţia stă altfel decât cum ne-am aştepta: cei mai fericiţi oameni din lume nu sunt nici japonezii, populaţia cu cea mai ridicată speranţă de viaţă, nici luxemburghezii, unde se înregistrează cel mai ridicat PIB/cap de locuitor. Surprinzător, fericirea pare mai degrabă o caracteristică ce ţine de provenienţa geografică a individului.
Astfel, din primele 10 ţări de provenienţă a celor mai fericiţi oameni din lume, şapte se află în America Latină. Cei mai fericiţi oameni din lume s-ar afla, potrivit unui studiu, în Panama şi Paraguay, circa 85% dintre cei intervievaţi răspunzând afirmativ la întrebările referitoare la odihna lor, la respectul primit, la cât de mult au râs sau zâmbit, dacă au învăţat sau au făcut ceva interesant şi dacă au avut parte de emoţii pozitive – toate cu referire la o perioadă recentă.
Oameni fericiţi găsim, într-o pondere semnificativă, în ordine, şi în El Salvador, Venezuela, Trinidad şi Tobago, Thailanda, Guatemala, Filipine, Ecuador şi Costa Rica.
Surprinzător, poate, în acest top, pe locul şapte regăsim cetăţenii din Guatemala, care, în pofida faptului că ţara a fost măcinată de un război civil fără sfârşit, crima organizată este la ea acasă, speranţa de viaţă, gradul de educaţie sau venitul pe cap de locuitor sunt total nesatisfăcătoare, totuşi populaţia înregistrează un grad extrem de ridicat de fericire.
Surprinzător poate pentru „economia fericirii”, conform aceluiaşi studiu, cei mai nefericiţi oameni din lume par a fi locuitorii din Singapore, un oraş-stat extrem bogat şi bine organizat, un adevărat etalon al dezvoltării.
sursa: hotnews.ro jurnalspiritual.eu radioromaniacultural.ro