Acesta a informat că rezultatul este unul NEGATIV, fapt care confirmă că nu a contractat boala, în urma întâlnirii pe care a avut-o, alături de alți lideri ai administrației județene, cu primarul municipiului Deva, Florin Oancea, testat ”Pozitiv” în urmă cu 10 zile dar care, la rândul său, între timp s-a vindecat.
”Nu am avut, în toată această perioadă nici un fel de simptome, dar cu toate acestea am respectat regulile impuse de autoizolarea la domiciliu. Sigur că acest rezultat al testului pentru SARS-CoV-2 mă liniștește și-mi permite să redevin activ în coordonarea activităților de care sunt responsabil în cadrul Consiliului județean Hunedoara”, a declarat Costel Avram.
Acesta a precizat însă, că pentru următoare zile, va rămâne însă, conform procedurilor stabilite, în continuare, în autoizolare la domiciliu, până la expirarea celor 14 zile prevăzute de regulile sanitare, respectiv până joi, 26 martie.