Raed Arafat: „Poate la un moment dat vom învăța – și poate șochez- să trăim cu acest virus”
Șeful DSU, Raed Arafat, susține că autoritățile nu pot controla în totalitate epidemia de coronavirus, iar într-un final populația va învăța să trăiască cu acest virus..
„Poate la un moment dat vom învăța – și poate șochez- să trăim cu acest virus”, a spus Raed Arafat.
Cu privire la afirmațiile că ar fi mai multe cazuri în România, șeful DSU explică: „N-ai cum să ascunzi situația când ai medici care lucrează și care imediat vor spune acest lucru. Poate să existe o transmitere, dar n-am atins un nivel atât de grav.”
„Avem un pic de timp să acționăm corect”, a completat Raed Arafat, care a subliniat că această întârziere a cazurilor multe și grave ar permite sistemului să facă față, decât în cazul în care am avea o curbă bruscă de persoane infectate.
Întrebat cât va mai dura pandemia de COVID-19, acesta a replicat: „Săptămâni sigur va mai dura, poate două luni, poate o lună jumate, poate mai mult, poate mai puțin. Nimeni nu știe, lumea trebuie să se pregătească psihologic.”
„Este o situație pe care nu putem s-o controlăm 100%”, a mai spus șeful DSU.
ziarulunirea.ro