Ministrul Sănătății: Un vârf al epidemiei de COVID-19 e preconizat în aprilie, cu 10.000 de cazuri. România se apropie de scenariul 4
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a precizat, sâmbătă seara la Digi 24, că vârful epidemiei în România ar putea fi în aprilie și că ne apropiem de scenariul 4. Astfel, în momentul punctului culminant al epidemiei, potrivit estimărilor ministrului, este posibil ca România să confirme în jur de 10.000 de cazuri de infectare cu Covid-19.
România are deja peste 1.500 de persoane infectate cu SARS-Cov-2 , iar în condiţiile în care zilnic apar cel puţin 200 de cazuri, intrarea în scenariul 4 al pandemiei e o chestiune de zile.
”Vrem să-i ducem la domiciliu pe cei cu simptomatologie uşoară şi medie. Tot la fel, propunem ca medicii care sunt asimptomatici, dar infectaţi cu coronavirus să poată să rămână în unităţile spitaliceşti, să trateze pacienţii de coronavirus. Avem mai multe facilităţi pe care să le cerem prin ordonanţă şi pentru unităţile sanitare, să se poată face angajări direct, fără concurs, să se poată mări organigramele la direcţiile de sănătate publică şi sanitare, sunt multe propuneri pe care fiecare minister le face şi din aceste propuneri , ele sunt făcute publice şi oficiale printr-o ordonanţă militară”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, și la Realitatea Plus, citat de Mediafax.
Trecerea la scenariul 4 cu peste 2.000 de îmbolnăviri a fost semnalată și de Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie. Acesta a precizat, la Digi24, că bolnavii infectaţi cu SARS-Cov-2 ar putea fi trataţi şi la hotelurile unde sunt carantinaţi sau în spaţii special amenajate, nu neapărat la domiciliu.
„Probabil că luni sau marţi o să fim în această situaţie. Scenariul 4 presupune măsuri suplimentare care să nu aglomereze spitalele, presupune şi deja cred că săptămâna viitoare , la începutul săptămânii, va fi adoptată o hotărâre care să prevadă că cazurile uşoare se tratează acasă sau în alte condiţii de izolare, pentru că aceasta este politica care previne colmatarea spitalelor şi permite tratarea exclusvă a pacienţilor care au forme severe ale bolii în spital. Ar putea fi tratate acasă sau în spaţii amenajate, cum sunt hotelurile, sunt spaţii foarte bine amenajate acolo, personalul medical verifică periodic starea loc de sănătate, dacă se agravează sunt transferaţi la spital, dacă nu sunt doar monitorizaţi şi în momentul în care devin negative două teste consecutive pot să plece acasă”, a spus Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, la Digi 24.
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie nu exclude, în scenariul 4, închiderea unor oraşe sau localităţi. „Dacă există o creştere locală extrem de puternică a cazurilor, atunci trebuie să iei o măsură de genul acesta (să închizi oraşele -n.r.). Gândiţi-vă că şi în nordul Italiei au fost la început 12 localităţi care au fost practice închise astfel încât s-a redus circulaţia persoanelor la localităţile învecinate”, a mai spus Rafila.
Sursa: hotnews.ro g4media.ro