Consiliul județean Hunedoara a dispus noi măsuri pentru susținerea luptei împotriva răspândirii COVID 19. Deciziile au fost anunțate luni, 30 martie 2020, printr-o declarație de presă susținută de președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, și administratorul public al județului, Costel Avram, transmisă pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Hunedoara.
Astfel, încă de duminică, 29 martie 2020, au fost demarate procedurile pentru achiziția unui aparat Real Time pentru depistarea rapidă a infecțiilor cu SARS-CoV-2. Acest aparat va ajunge în cursul acestei săptămâni la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Deva.
Luni dimineață au fost demarate procedurile de achiziție pentru un număr de 80 de paturi care vor mobila secția de recuperare medicală (Baia Sărată).
Se află în derulare procedura de achiziție a aparatului Real Time PCR pentru depistarea rapidă a infecțiilor cu SARS-CoV-2, prin Ministerul Sănătății, pentru care Consiliul Județean Hunedoara asigură cofinanțarea. „Conducerea CJ Hunedoara nu a stat cu mâinile în sân. Calmul, responsabilitatea și respectarea legalității sunt singurele lucruri care pot să ne ajute să trecem peste această situație deosebit de grea. Am încredere și mulțumesc cadrelor medicale care își fac datoria într-un mod ireproșabil”, a declarat Mircea Bobora.
În ceea ce privește Ordinul prefectului prin care a fost suspendat managerul SJU Deva, administratorul public al județului Hunedoara a făcut următoarele precizări: „De la începutul acestei crize, coordonarea SJU Deva a fost efectuată de către Prefect și DSP Hunedoara, prin managerul SJU. Atributul prefectului nu este numai de a demite sau suspenda, ci și de a coordona activitatea. Regretăm că domnul prefect își asumă demiteri, dar acțiune ba. În aceste momente trebuie să dăm dovadă de unitate, calm și de responsabilitate”, a declarat Costel Avram.
În ședința de marți, 31 martie 2020, conducerea CJ Hunedoara va propune alocarea sumei de 2 milioane de lei pentru achiziția de medicamente și echipamente de protecție la SJU Deva.