Având în vedere faptul că 13 pacienți din cei 74 internați în acest moment în Spitalul de Urgență din Deva au primit confirmarea că sunt infectate cu noul coronavirus, autorităţile medicale din judeţul Hunedoara, după discuţiile cu oficiali ai Ministerului Sănătăţii, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva au dispus declararea stării de carantină a acestei unități medicale.
În esență, acest lucru înseamnă că, pentru următoarele cel puțin 14 zile, din unitatea medicală nimeni nu va mai putea pleca și nimeni nu va mai putea intra. În plus, în perioada carantinei, medicii pozitivaţi COVID 19 vor fi internaţi pe secţia de Boli Infecţioase a S.J.U. Deva, personalul medical va îngriji pacienţii internaţi existenţi la data de 29 martie 2020, fără a părăsi unitatea sanitară timp de 14 zile, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva nu va mai prelua cazuri noi pe perioada celor 14 zile iar pacienţii internaţi nu vor fi externaţi în aceacest interval.
De asemenea, se vor intensifica procedurile de curăţenie şi dezinfecţie în toată unitatea sanitară și se va achiziţiona echipament de protecţie şi dezinfectant în cantitate suficientă.
Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă a dispus de asemenea demiterea managerului Spitalului de Urgență din Deva. Președintele CJH, Mircea Bobora a declarat însă că deși decizia este una legală, în condițiile impuse de starea de urgență, schimbarea managerului de la SJU Deva în această situație de criză este o greșeală. La rândul său, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, precizează că măsura este una incorectă și nu este motivată pe fapte imputabile acestuia.
În noile condiții, conducerea Consiliului județean Hunedoara precizează că vor continua demersurile privind achiziționarea de aparatură necesară pentru testarea la Deva a cazurilor de coronavirus, procedura aflându-se deja în faza de achiziție. De asemenea, administratorul public al județului Hunedoara a precizat că, în cadrul ședinței Consiliului județean Hunedoara, va fi adoptat un proiect care prevede alocarea de urgență a sumei de 2.000.000 de lei pentru cheltuielile necesare echipamentelor medicale de protecție și pentru aparatura necesară luptei împotriva coronavirus.