Sfintele Sărbători ale Paștelui au fost anul acesta dureroase și pentru comunitatea ortodoxă din Brad, acolo unde oamenii au înțeles că pentru a putea birui epidemia de coronavirus trebuie să stea departe de sfintele lăcașuri ale credinței și să primească în casele lor Lumina Sfântă a Învierii Domnului, dar și cel mai frumos mesaj al lumii creștine: ”Hristos a Înviat !”
Printre cei care au adus acest mesaj s-a numărat și Florin Cazacu, primarul municipiului Brad care a postat pe pagina sa de socializare un emoționant videoclip realizat în Biserica ortodoxă din Brad ce poartă hramul „Sfântului Nicolae” dar și pe cel al „Sfântei Varvara”, lăcaș reprezentativ ale credincioșilor ortodocși brădeni. În clip este prezentat un tânăr moț, pășind spre altarul bisericii, îmbrăcat în alb cu mănuși și mască de protecție, purtând o lumină aprinsă în mâini, pe un fundal muzical plin de evlavie. Mesajul prin care primarul Bradului, Florin Cazacu a vrut să-și exprime solidaritatea cu comunitatea creștină căreia îi aparține, se încheie cu un verset atât de actual din Sfânta Evanghelie după Ioan, verset în care Isus Hristos le spune Apostolilor săi: ”Deci și acum voi sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi”.
Este evident că, prin acest mesaj, primarul municipiului Brad, Florin Cazacu a dorit în primul rând să-și exprime solidaritatea cu creștinii din comunitatea pe care o conduce în mai tristele sărbători pascale ale anului 2020, odată însă cu mulțumirea pentru înțelegerea și respectarea normelor de distanțare socială cărora cetățenii municipiului Brad au înțeles să lui se conformeze, cu credința că tristele momente din preajma Paștelui vor fi răsplătite, curând, cu bucuria regăsirii în pace și sănătate a întregii comunități creștine a brădenilor.
Fără îndoială, unic și emoționant mesaj de Paște al primarului Florin Cazacu de la Brad. Priviți și vă convingeți: https://www.facebook.com/100003326001147/videos/2828165980637574