Președintele ANOFM: Pentru luna aprilie vor fi depuse cereri de șomaj tehnic pentru un milion de angajați

Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Victor Picu, spune că pentru luna aprilie, vor fi depuse cereri de șomaj tehnic pentru un milion de angajați, potrivit estimării acestuia.

Acesta spune că, cereri pentru șomaj tehnic, pentru luna martie, au fost depuse pentru 570.000 de salariați. Pentru 320.000 au fost făcute plățile înainte de Paște, pentru restul urmând să fie finalizate plățile luna aceasta.

„În mai, pentru aprilie, ne așteptăm să fie depuse cereri pentru un milion de angajați”, a spus șeful ANOFM.

Pentru perioada 1 – 15 mai vor fi două săptămâni de șomaj tehnic, de asemenea, iar pentru perioada ulterioară se vor lua măsuri de revenire în activitate, la care Ministerul Muncii și Guvernul lucrează în prezent, a declarat Picu.

„Ministerul Muncii va veni în ajutorul celor care vor reintra în câmpul muncii. După 1 mai vom ști care sunt firmele care își vor putea reveni. Din semnalele noastre, foarte mulți angajatori vor să reînceapă activitatea și să își păstreze angajații”, potrivit lui Victor Picu.

Surse: Digi24