Dincolo de propriile proiecte de dezvoltare locală pe care administrația publică din orașul Uricani le derulează cu fonduri de la bugetul local sau cu finanțări de la bugetul de stat ori din fonduri europene, primarul Dănuț Buhăescu a făcut apel, ori de câte ori a putut, și la autoritățile județene în ceea ce privește dezvoltarea de către acestea a unor proiecte de interes local.
În acest context s-a înscris și întâlnirea de lucru pe care Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani și Costel Avram, administratorul public al județului Hunedoara au avut-o miercuri, 22 aprilie, la sediul Primăriei din Uricani. ”Am discutat cu domnul primar Buhăescu despre investițiile pe care Consiliului Județean le are în derulare în acest oraș, precum și despre stadiul lucrărilor derulate prin intermediul operatorului de apă și canalizare Apa Serv pe raza acestei localități, pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare și extinderea acestora”, a declarat Costel Avram.
Acesta spune că, dacă în ceea ce privește lucrările la rețelele de apă și canalizare, există premise serioase pentru ca acestea să fie finalizate înainte de termenul prevăzut în contract, în acest an Consiliul județean Hunedoara va deschide două noi și importante investiții pe raza orașului Uricani. ”În primul rând este vorba despre lucrările de închidere a depozitului de deșeuri menajere Uricani, un proiect în valoare totală de 3.885.570 lei, din care CJ Hunedoara contribuie cu 204.296,66 lei. Proiectul este finanțat din bugetul Administrației Fondului de Mediu și va consta în ecologizarea fostei gropi de deșeuri de la Uricani, considerată de autoritățile europene drept neconformă. Închiderea acestei gropi și lucrările de ecologizare vor elimina riscul de infringement pe care-l riscă țara noastră dacă nu respectă întocmai normativele de mediu, prin închiderea fostelor deponeuri neconforme. CJH și-a asumat această obligativitate și iată că ne conformăm”, a declarat Costel Avram.
În opinia primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, și mai importantă este lucrarea de investiții în modernizarea infrastructurii rutiere pe care Consiliul județean a înțeles să o facă în orașul Uricani, prin modernizarea DJ 672C lim. jud. Gorj – Valea de Pești DN66A km 40+776 – km 50+309, un proiect în valoare totală de 41.100.000 lei, proiect finanțat din bugetul Consiliului Județean Hunedoara. ”Asfaltarea acestui drum care va asigura nu doar un traseu turistic montan de excepție, ci și încă o legătură a Văii Jiului cu județul Gorj, prin comuna Runcu, este în măsură să contribuie la dezvoltarea turismului și la dezvoltarea economiei locale și trebuie să le mulțumesc celor de la Consiliul județean pentru că au răspuns pozitiv solicitărilor noastre în această direcție, deschizând acest important proiect de investiții”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu.
Pentru acest an, pentru proiectul modernizării DJ 672C de la Valea de Pești, CJH a alocat 1.817.470 lei.