Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat joi la Deva pentru a analiza situaţia Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, la 12 zile de la numirea conducerii militare.
Comandantul militar al spitalului, lt.col.dr. Constantin Vlase, i-a prezentat ministrului Sănătății, dar şi prefectului Vasilică Potecă, care l-a însoțit pe Nelu Tătaru în vizita sa la Spitalul de Urgență Județean din Deva, situaţia actuală atât din punct de vedere medico-sanitar cât şi administrativ. Potrivit informaţiilor oferite, în perioada care a trecut de la preluarea managementului militar, la spitalul din Deva au fost efectuate modificări importante şi utile, referitoare la internarea şi tratamentul pacienţilor, relocarea acestora în alte saloane, stabilirea circuitelor medicale, organizarea turelor de lucru şi a detaşărilor pentru personalul medical şi, nu în ultimul rând, aprovizionarea unităţii sanitare cu medicamente, aparatură şi tehnică de specialitate.
Şeful echipei de medici militari l-a mai informat pe ministrul sănătăţii că este mulţumit de sprijinul autorităţilor locale şi judeţene şi de implicarea unor oameni de afaceri în asigurarea spitalului, prin donaţii, cu dezinfectanţi, măşti de protecţie sau alte produse sanitare strict necesare desfăşurării actului medical.
Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că a observat la Deva o atitudine schimbată faţă de misiunea personalului de a ingriji bolnavii COVID 19 şi, totodată, o foarte bună organizare în spitalul devean. Cu toate acestea, ministrul a precizat că deocamdată, la SJU Deva va fi menținută conducerea militară, urmând ca în perioada de timp care a mai rămas din starea de urgență, să fie găsită o soluție pentru revenirea la un management asigurat de cadre medicale civile.
În privinţa situaţiei imbolnăvirilor la nivel naţional, Nelu Tătaru a declarat că suntem spre vârful pantei, precizând că depinde de noi dacă o vom atinge mai devreme sau mai târziu, şi dacă rămânem la 10.000-12.000 de cazuri sau ne vom duce undeva spre 15.000 de imbolnăviri sau chiar mai mult.