Sprijin pentru personalul medical al spitalului din Deva de la E-On Gaz

E.ON a donat Spitalului Județean de Urgență Deva echipamente de protecție care constau în 440 de măști FFP2 și 280 de combinezoane medicale de calitate pentru medicii și asistenții care continuă să lupte pentru pacienți și care au nevoie să își desfășoare activitatea în condiții de siguranță. Acest sprijin vine în continuarea angajamentului companiei E.ON de susținere a instituțiilor medicale din România aflate în prima linie de luptă împotriva pandemiei COVID-19. Județul Hunedoara este pe locul al doilea la nivelul țării noastre în privința numărului de bolnavi diagnosticați cu noul coronavirus, cu peste 437 de persoane pozitive.

Spitalul din Deva este esențial pentru bolnavii provenind din județul Hunedoara, puternic afectat de pandemie, dar și pentru a asigura asistența medicală necesară altor persoane aflate în situații critice. „Medicii, asistentele, infirmierele, brancardierii și toate celelalte categorii de personal medical sunt zi și noapte la datorie și fac tot ce le stă în putință pentru a salva viețile bolnavilor. Prin gestul nostru dorim să le spunem acestor oameni minunați că îi prețuim și le mulțumim pentru tot ceea ce fac”spune Manfred Paasch, directorul general al E.ON România.

Campaniile E.ON din domeniile distribuției și furnizării de energie electrică și gaze naturale au alocat 500.000 de lei pentru susținerea spitalelor care au nevoie urgentă de aparatură de specialitate pentru tratarea bolnavilor și de echipamente de protecție a personalului medical. Prima acțiune a fost dedicată Spitalului Clinic Județean Mureș care a primit sprijin pentru achiziția unui echipament complet de testare, specific pentru COVID – 19.

De asemenea, E.ON a decis să acopere, timp de o lună, cheltuielile aferente mesei zilnice pentru personalul medical al Secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Clinic Județean “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, precum și pentru angajații Serviciului Județean de Ambulanță. Și Spitalul Municipal Rădăuți este susținut de E.ON pentru achiziția de echipamente medicale și de protecție, respectiv medicamente necesare asigurării serviciilor medicale. Iar la Arad, E.ON a donat Spitalului Clinic Județean de Urgență 360 de combinezoane medicale de înaltă calitate, destinate medicilor și asistenților din secția de ATI.

O altă acțiune importantă este reprezentată de campania „Dăruieşte Lumină”, prin care E.ON va dona 250.000 kWh consumatorilor casnici care au nevoie de ajutor în această perioadă marcată în toate planurile de efectele pandemiei COVID-19. Totodată, angajații E.ON din România au demarat o acțiune de strângere de fonduri pentru spitale, iar compania va dubla suma colectată.