Se spune că oamenii care mor în Săptămâna Luminată au calea deschisă direct către Împărăția Cerurilor. Poate tocmai de aceea, oamenii din comunitatea Văii Jiului care s-au stins în această săptămână, erau cunoscuți de către noi, ceilalți, drept oameni buni.
Printre cei pe care Dumnezeu i-a chemat la dreapta Sa în aceste zile se numără subofițerul rezervist Sorel Dușa, economistul Aurel Nicola sau profesorul Petre Mirea. Cei care i-au cunoscut știu că fiecare în parte a fost un om desăvârșit, în profesie și carieră, în familie și în comunitate, în viață.
Despre plt.maj. (r) Sorel Dușa, unul dintre cei mai activi rezerviști ai Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere ”Sarmizegetusa” din Valea Jiului și un patriot activist desăvârșit al Filialei județene Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor”, camarazii săi au numai cuvinte de apreciere. De aceea, pentru foarte mulți, vestea că plt.maj.(r) Sorel Dușa a trecut la cele veșnice brusc, fără nici un fel de ”preaviz” a fost un șoc, cu atât mai mult cu cât decesul său îndurerează și mai mult familia, care cu o zi mai înainte a pierdut-o pe mama soției sale.
La fel de greu a venit sâmbătă, 25 aprilie 2020 și vestea că ec. Aurel Nicola, unul dintre oamenii care s-au aflat la cârma comunităților din Valea Jiului în vechiul regim, dar care și-a câștigat respectul oamenilor prin faptele sale, s-a stins la vârsta de 77 de ani. Toți cei care l-au cunoscut își amintesc că în perioada în care s-a aflat în echipa de conducere a administrației din Valea Jiului a căutat să ajute oamenii, prin orice mijloace și tot de numele său se leagă multe din edificiile care reprezintă astăzi zestrea arhitecturală și economică a orașelor din Valea Jiului.
Tot sâmbătă, 25 aprilie 2020 a venit și vestea că eminentul dascăl Petre Mirea, apreciat profesor de matematică, pensionat de ani buni, a trecut la cele veșnice. Generații întregi de elevi ai acestuia, de la unități de învățământ din Petroșani și Aninoasa, unde a profesat prof. Petre Mirea, își aduc cu recunoștință aminte că învățăturile acestuia și-au pus semnificativ amprenta pe cunoștințele și, în foarte multe cazuri, pe viitoarea lor carieră profesională.
Trei oameni buni, chemați la ceruri în Săptămâna Luminată ! Fie-le somnul tihnit și amintirea veșnic luminată de viața și faptele lor bune de pe acest pământ ! Dumnezeu să-i odihnească în pace !