Competențele profesionale ale inginerului Florin Donisă, șeful Departamentului de Exploatare al Apa Serv Valea Jiului sunt recunoscute deja de ani buni nu doar în echipa operatorului de apă, ci și în rândul multor oameni din Valea Jiului care au avut numeroase ocazii de a se convinge de faptul că pentru acesta meseria este cu adevărat o brățară de aur și nu există provocare de ordin tehnic, ingineresc, căreia să nu-i găsească rezolvare. Calitățile inginerești ale acestuia s-au concretizat, de multe ori, în soluții tehnice ingenioase la diverse situații practice identificate pe teren sau chiar în invenții și inovații în materie, menite să asigure funcționarea întregului sistem de alimentare cu apă potabilă și canalizare din Valea Jiului.
De altfel, atât subalternii acestuia, cât și colegii din conducerea companiei de apă de la Petroșani recunosc faptul că inginerul Florin Donisă este unul dintre oamenii care garantează funcționarea întregului angrenaj tehnic ce prespune alimentarea cu apă potabilă a zecilor de mii de abonați ai Apa Serv din toată Valea Jiului.
Când știința și meseria se îmbină cu imaginație și pasiune, ingineria se transformă însă, uneori, chiar și în artă, iar un exemplu relevant în acest sens ni-l prezintă chiar unele din creațiile realizate de inginerul Florin Donisă, care deși sunt, în cea mai mare parte, rod al unei imaginații tehnico-inginerești elaborate, au ca rezultat adevărate opere de artă contemporană.
Poate cel mai edificator exemplu de acest fel este ceasul cu apă, amplasat chiar la intrarea în sediul principal al Apa Serv Valea Jiului de la Petroșani, care pe lângă faptul că ”mobilează” zona de lobby a sediului principal al Apa Serv și dincolo de utilitatea lui practică, reprezintă un punct de atracție pentru toți cei care vizitează sediul Apa Serv, grație ingeniozității mecanismului de funcționare al acestui ceas cu apă și al modului elegant în care a fost construit, cu sprijinul unei alte firme de renume din Valea Jiului: Simausrom Petrila.
Despre modul de funcționare al acestei veritabile opere de artă contemporană, ne vorbește chiar creatorul ceasului acvatic de la Apa Serv, inginerul Florin Donisă: ”Practic este vorba despre o instalație care funcționează pe principii fizice și tehnice concrete. ”Cadranul” acestui ceas este compus dintr-un ”perete” de bare de inox, de 2×2 m pe care sunt dispuse, în zigzag, pe partea dreaptă, cifrele corespunzătoare pentru cele 12 ore ale unei jumătăți de zi, iar pe partea stângă cifrele corespunzătoare minutelor (din 5 în 5). Barele de inox au pe interior niște caneluri prin care circulă apa, mecanismul funcționând în așa fel încât apa care formează un circuit pe acest mecanism, curgând de pe o bară pe alta, semnalează printr-un sistem de iluminat cu senzor, barele și cifrele de pe acestea corespunzătoare orei pe care o arată.”
Ceasul acvatic inventat de Florin Donisă nu este doar un ingenios ansamblu tehnic de măsurare a timpului, ci grație modului unic și elegant de realizare, constituie, în același timp și o veritabilă operă de artă, de altfel descrisă și admirată ca atare de toți cei care trec pragul acestei instituții, de la abonații Apa Serv și până la oficiali guvernamentali sau europeni care au ajuns aici.
Creațiile inginerului Florin Donisă, care îmbină într-un mod inedit tehnologia și arta nu se rezumă doar la acest ceas. Ingeniosul tehnician de la Apa Serv recunoaște că are în portofoliul pasiunilor sale câteva sute de alte dispozitive imaginate și, multe din ele realizate în regie proprie, în atelierul de acasă sau de la garaj. ”Am această pasiune de a utiliza tot felul de componente tehnice pentru a crea tot felul de dispozitive care au o utilitate practică, dar care sunt, de multe ori atât ca și concept, cât și ca mod de realizare, destul de ciudate, motiv pentru care cei care se pricep spun că ele au și o valoare de creație artistică. Sigur că nu m-am gândit niciodată la acest aspect, tot ceea ce fac prin această pasiune a mea, nefiind altceva decât încă o formă de ”antrenament” profesional pentru activitatea mea de inginer, pe care vreau să o fac cât mai bine”, ne-a mărturisit Florin Donisă.
Recent, la adunarea generală a Asociației Române a Apei, găzduită în această iarnă la Petroșani, participanții din cadrul celor mai importante companii de apă din țara noastră prezenți la acest eveniment, au avut surpriza de a primi, la rândul lor, o ”mostră” din creațiile tehnico-artistice ale inginerului Florin Donisă. Acesta a conceput un ceas de birou, dotat cu un suport pentru calendar și chiar pentru încărcarea unor dispozitive electronice de telecomunicații, utilizând doar câteva țevi, coturi și ventile. Ansamblul tehnic astfel construit s-a bucurat în mod evident de apreciere din partea unor specialiști în domeniul ingineriei apelor, care au sesizat însă și faptul că acesta se ”califică” cu succes garantat și pentru calitatea de operă de artă.
Motiv pentru care, cine știe, poate într-un viitor apropiat, dacă și inginerul Florin Donisă va simți că are ceva de spus și pe tărâmul artei, vom avea cu toții ocazia să-l apreciem ca atare nu doar pentru performanțele sale inginerești în gestionarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare din Valea Jiului, ci și pentru creațiile salte artistice, unice, funcționale și fascinante, deopotrivă.