Începute în toamna anului trecut, lucrările de modernizare ale celui mai mare parc din municipiul Lupeni, ”Parcul Copiilor” din zona Bărbăteni, se apropie cu pași repezi de finalizare. Sub directa coordonare a autorităților administrației locale de la Lupeni, muncitorii care lucrează pe șantierul acestei importante investiții publice au putut lucra mult mai bine, în primele luni ale acestui an, având în vedere că parcurile fiind închise, a crescut foarte mult gradul de siguranță în execuția lucrărilor. În plus și vremea a fost favorabilă pentru acest tip de investiții publice, fapt de care au profitat din plin echipele de muncitori.
Cert este că, așa cum dă asigurări chiar primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, cel care, de altfel, a urmărit îndeaproape execuția acestui proiect, odată cu redeschiderea acestui parc, copiii, părinții și bunicii vor avea ocazia de a petrece aici momente deosebite de joacă și relaxare, pentru că, practic, parcul arată ca nou și, în plus, a fost dotat cu multe instalații de joacă pentru copii, noi și atractive. ”Spuneam încă din toamnă, atunci când am demarat acest proiect, că ne dorim să facem tot ce e necesar pentru ca atunci când copiii vor veni în acest parc de joacă și de distracție, să nu se plictisească nici un moment și să se poată bucura de tot ceea ce au nevoie pentru joacă și relaxare. Acum pot spune că am reușit acest lucru și cetățenii deja pot vedea că am avut dreptate. Aici au fost montate atât de multe instalații de joacă încât copiilor nu le va ajunge o singură zi ca să le utilizeze pe toate. În plus, investițiile din acest proiect au vizat și refacerea aleilor de promenadă, instalarea unui sistem modern de iluminat public, specific zonelor cu astfel de destinație și utilitate. A fost reamenajată fântâna arteziană, s-au reabilitate zonele verzi, s-a montat mobilier stradal specific ș.a.m.d. Toată lumea se va convinge că Parcul de la Bărbăteni este, de pe acum, cel mai frumos parc din municipiul Lupeni”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Acesta spune că lucrările de modernizare la Parcul Copiilor din Bărbăteni se vor finaliza în curând, însă noul parc își va redeschide porțile abia atunci când pericolul crizei sanitare prin care trece România va trece. Primarul Lupeniului spune că, personal, și-ar dori ca acest parc să-i poată primi pe destinatarii săi principali, copiii Lupeniului, chiar de Ziua Copilului, pe 1 Iunie.
Primarul Lucian Resmeriță mai arată că acest tip de investiții sunt și necesare, dar se bucură și de apreciere aproape unanimă din partea cetățenilor. ”Că nu am greșit atunci când am venit cu aceste proiecte de reabilitare a tuturor parcurilor din municipiul Lupeni o dovedește însăși faptul că peste tot unde am realizat astfel de investiții, parcurile au devenit un punct de atracție pentru cetățeni, indiferent de vârstă. Un exemplu elocvent în acest sens este chiar Parcul de la CAP, care a devenit un important punct de socializare și distracție pentru cetățenii de toate vârstele. Ca primar, dar înainte de toate ca tată, mă bucur că putem avea astfel de locuri de joacă pentru copiii noștri și îi asigur pe cetățenii municipiului Lupeni că voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a avea cât mai multe astfel de zone, în toate cartierele municipiului nostru și-mi doresc ca restricțiile impuse de criza sanitară să poată fi cât mai curând ridicate, astfel încât să ne putem cu toții bucura de aceste investiții și de aceste frumoase locuri de întâlnire din municipiul Lupeni”, a mai spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.