Până astăzi, 28 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.616 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre acestea un număr de 488 fiind consemnate la nivelul județului Hunedoara.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 277 de noi cazuri de îmbolnăvire, 16 noi cazuri fiind consemnate în județul Hunedoara.
Totodată, până acum, 650 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.404 au fost declarate vindecate și externate.
La ATI, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 11.631 de persoane. Alte 22.406 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 150.309 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 602 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.282 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.