Potrivit informațiilor prezentate de Grupul de Comunicare Strategică, până astăzi, 30 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 12.240 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), un număr de 513 fiind consemnate la nivelul județului Hunedoara.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 262 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Totodată, până acum, 695 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea și Călărași, au decedat.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.017 au fost declarate vindecate și externate.
La ATI, în acest moment, sunt internați 221 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.053 de persoane. Alte 22.229 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 175.374 teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 582 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.670 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.