Dincolo de atuul de avea în componența sa o echipă de cercetători de elită, o parte importantă a succesului de care se bucură în prezent INCD-INSEMEX pe piața de cercetare din România și nu numai este asigurată și de existența, în cadrul acestei instituții etalon de cercetare a unor laboratoare de cercetare și a unor laboratoare de încercare unice la nivel național și printre cele mai performante din lume, în domeniul specific de activitate al institutului de la Petroșani.
Directorul general al INCD-INSEMEX Petroșani, dr.ing. George Artur Găman spune că investițiile în domeniul modernizării bazei tehnice de cercetare a constituit și constituie în mod permanent una dintre principalele direcții de acțiune ale managementului instituției, convins fiind că doar prin asigurarea celor mai înalte standarde tehnice și tehnologice, rezultatele muncii cercetătorilor din
Valea Jiului pot atinge acel nivel de performanță competitiv la nivel național și internațional, de care se bucură INSEMEX în prezent.
În certificarea acestor afirmații, este suficient să spunem doar că, în cadrul INCD-INSEMEX funcționează o serie de laboratoare unice în România, constituite din așa numitul GLI (Grupul Laboratoarelor de Încercări), un departament esențial din componența institutului, coordonat de dr.ing. Gheorghe Daniel Pupăzan (manager tehnic) și dr.ing. Marius Morar (locțiitor manager tehnic). Din componența GLI fac parte un număr de nu mai puțin de 9 laboratoare de încercare, mare parte dintre acestea fiind unicat pe piața de cercetare-dezvoltare din România. Acestea sunt:
* Laboratorul de echipamente electrice Ex de putere;
* Laboratorul de echipamente electrice Ex de curenţi slabi;
* Laboratorul de echipamente neelectrice Ex, electrostatice, materiale şi EIP;
* Laboratorul de Riscuri Salvare;
* Laboratorul de Analize fizico-chimice;
* Laboratorul de materii explozive şi articole pirotehnice;
* Laboratorul de Tehnici de împuşcare;
* Laboratorul de Protecţia mediului;
* Laboratorul de Securitate minieră şi ventilaţie industrială.
”Existența acestor laboratoare de încercare din cadrul GLI este deosebit de importantă pentru instituția noastră pentru că, pe de o parte, ea asigură cercetătorilor noștri posibilitatea de a testa practic o bună parte din proiectele de cercetare pe care le elaborează, verificând astfel simulările teoretice și modelele matematice din diverse programe de cercetare, iar pe de altă parte, ne permit să desfășurăm, în regim acreditat la nivel național și, în unele cazuri, internațional, o serie de activități de testare și analiză tehnică a unor produse specifice, la solicitarea agenților economici. Tot datorită acestor laboratoare din structura INSEMEX am reușit să finalizăm cu succes o serie de anchete ale unor evenimente produse în medii explozive și toxice, anchete comandate de instituțiile abilitate ale statului în urma unor evenimente care au avut loc de-a lungul timpului”, spune dr.ing. George Artur Găman, dirtectorul general al INSEMEX.
Dată fiind tocmai importanța activităților de laborator din cadrul INSEMEX, preocupările institutului de cercetare dezvoltare de la Petroșani în modernizarea continuă a acestei baze tehnice este nu doar justificată pe deplin, ci și necesară. Din fericire, situația economică a INSEMEX permite și pentru acest an derularea unor investiții de acest gen, care se derulează chiar în această perioadă, prin efectuarea achizițiilor de echipamente specifice pentru laboratoarele existente sau chiar achiziția de noi sisteme tehnice de laborator.