Mi-am îngropat credința
în cărbune…
acolo, în inima pământului,
unde am coborât,
lăsând un sărut
pe chipul tău,
pe dâra de lumină
din ușa coliviei…
am jurat să mă-ntorc
la tine
ca la soare,
ca la Luceafăr,
ca la ziua de ieri…
dar
când am văzut
cum strălucește
cărbunele,
ce scânteieri
trimite
spre inima
și fruntea mea,
mi-am uitat jurământul
și am rostit:
,,Mina, iubirea și destinul meu
viața mea
îți aparține!,,
de aceea,
de acum,
sunt gol pe dinăuntru, ca și mina,
sufletul meu este,
și acum,
acolo, în adânc
îmbrățișând rocile,
sfidând,
soarele, luna și stelele…