Eveniment folcloric emblematic în promovarea tradițiilor și valorilor etno-culturale românești, Festivalul ”Urcatul oilor la munte” organizat de 53 de ani încoace de către Casa de Cultură și Primăria orașului Novaci (județul Gorj) împreună cu Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Gorj, nu a fost întrerupt nici anul acesta. Este adevărat, în condițiile restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, ansamblurile folclorice de pe tot cuprinsul țării, care se reuneau de obicei, la mijloc de lună mai, în fața Casei de Cultură din orașul de la poalele Parângului, și-au prezentat anul acesta repertoriul doar în mediul on-line, pe facebook, în cadrul grupului constituit special pentru acest eveniment de către organizatori.
Inimosul artist fotograf Ionel Anastasescu din Valea Jiului, ale cărui preocupări pentru promovarea folclorului și tradițiilor autentice ale românilor sunt cunoscute deja peste tot în țară, ne-a atras atenția asupra acestui eveniment remarcabil. Urmărind desfășurarea on-line a ediției cu numărul 53 a acestui eveniment, am putut constata că, spre bucuria iubitorilor de folclor, chiar și în aceste condiții, interesul pentru acest eveniment cultural-artistic a fost unul la fel de mare, nu mai puțin de 23 de ansambluri folclorice de amatori din România fiind prezente la sesiunea video-live prin care s-a derulat ediția din acest an a celebrului festival național de folclor, între aceștia numărându-se și apreciatele ansambluri folclorice din Valea Jiului: ”Junii Petrileni” și ”Jienii Petroșaniului”. Alături de aceștia, pe scena virtuală a ediției din acest an a Festivalului ”Urcatul oilor la munte” – Novaci 2020, au mai fost prezenți: Ansamblul folcloric ”Nedeia” din Novaci, Ansamblul folcloric ”Doina Crișurilor” din Brad, Ansamblul folcloric ”Flori de maci” din Cristuru Secuiesc, Ansamblul folcloric ”Dor Teiușan” din Teiuș, Ansamblul folcloric ”Mușeteanca” din Însurăței, Ansamblul folcloric ”Codrulețul” din Tășnad, Ansamblul folcloric ”Florile Târnii” din Târna Mare, Ansamblul folcloric ”Ciobănașul” din Corbii de Piatră, Ansamblul folcloric ”Călușerii” din Rășinari, Ansamblul folcloric ”Fluieraș” din Jina, Formația de Fluierași din Șugag, Ansamblul folcloric ”Tradiții Uiorene” din Ocna Mureș, Ansamblul folcloric ”Izvorașul” din Bratovoiești, Ansamblul folcloric ”Hora Dezmățului” din Bârca, Ansamblul folcloric ”Hora Siretului” din Bacău, Ansamblul folcloric ”Mocănașul” din Săcele, Ansamblul folcloric ”Dor” din Băbeni, Ansamblul folcloric ”Miorița” din Vaideeni, Ansamblul folcloric ”Cheile Oltețului” din Polovragi, Ansamblul folcloric ”Petrolul” din Țicleni, Ansamblul folcloric ”Liviu Dafinescu” din Baia de Fier.
Maratonul folcloric s-a bucurat de un interes deosebit nu doar în rândul iubitorilor de folclor, ci și al tuturor internauților care s-au intersectat duminică, 17 mai 2020, cu talentații artiști promotori ai tradițiilor și culturii populare din aproape toate regiunile țării, într-un regal care a consfințit îndeplinirea țelului pentru care a fost creat, în 1968, acest festival de folclor: ”Unitate prin tradiție !” Miile de interacțiuni pe internet, sutele de comentarii și aprecieri au demonstrat că aceia care au propus soluția desfășurării festivalului în mediul on-line, au reușit să ajungă la sufletul românilor, provocându-le acea plăcere ascunsă de a vedea pe internet și altceva decât știri care aduc îngrijorare și tristețe.
Pentru ansamblurile folclorice care au reprezentat Valea Jiului la acest eveniment – ”Junii Petrileni” din orașul Petrila și ”Jieții Petroșaniului” din Livezeni-Petroșani – participarea la acest festival, fie și în condițiile de distanțare impuse de criza sanitară, au reprezentat nu doar o obligație de suflet generată de tradiția participării la acest eveniment de peste muntele Parâng, ci și dovada vie a faptului că prin tradiție și prin respectarea obiceiurilor din bătrâni, chiar și în condiții de distanțare socială, atunci când vine vorba despre folclor, despre datini și obiceiuri sau despre promovarea valorilor, oamenii cu dragoste față de aceste valori nu pot manifesta alt sentiment decât acela de apropiere culturală.
Felicitări, participanților și organizatorilor !