Ministerul Educației anunță NOI MĂSURI pentru revenirea la școală a elevilor: Ghidul informativ, realizat împreună cu Ministerul Sănătății

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a pot participa la sesiunile de pregătire a Examenului Național și Bacalaureat, sesiuni programate în intervalul 2 -12 iunie, anunță site-ul oficial edu.ro. Aceste sesiuni se vor desfășura în unitățile de învățământ în conformitate cu măsurile de siguranță prevăzute de ordinul comun dintre Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.

„Informațiile publicate în această pagină vin în sprijinul elevilor, studenților, părinților și profesorilor, având la bază cele mai frecvente întrebări referitoare la desfășurarea activității în sistemul național de învățământ, în contextul pandemic pe care România îl traversează”, scrie ministerul pe pagina oficială.

„Continuitatea pedagogică și păstrarea comunicării specifice procesului de învățare sunt obiectivele asumate de Ministerul Educației în această perioadă”, se arată în preambulul ghidului.

Reamintim că este măsurile pentru redeschiderea școlilor sunt specificate în Ordinul nr. 4.267/841/2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile/instituțiile de învățământ, instituțiile publice și toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării.

Purtarea măștilor este obligatorie în toate spațiile închise, inclusiv în școli. Cele mai frecvente întrebări și răspunsuri, aici.
Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, art.65, lit.H – „nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții” se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2500 de lei.
Redăm ghidul informativ al Ministerului Educației

„Măsuri de prevenire și protecție în sălile de clasă:

la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depășească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată de desfășurare a activității;
vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc);
se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanța ușii, mânerul de la geamuri, pervarzul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide, înainte și după fiecare serie de elevi prezenți la activitățile de pregătire;
în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2;
intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de clasă și alte încăperi, sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;
există permanent săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dizinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar.
În sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de altul
pupitrele /băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea fără a parcurge toată suprafața sălii; personalul didactic/asistenții care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.

Sunt obligatorii sesiunile de pregătire?

Prezența elevilor la cursurile de pregătire și consiliere este opțională și va fi decisă de părinți după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora.

Măsuri la nivelul inspectoratelor școlare județene/direcțiilor de sănătate publică

Direcțiile județene de sănătate publică întocmesc liste cu cadrele medicale desemnate (medic sau asistent medical) pentru acordarea asistenței medicale pentru fiecare unitate de învățământ
Inspectoratele școlare vor comunica săptămânal direcțiilor de sănătate publică rapoartele de monitorizare privind asigurarea condițiilor igienico-sanitare în cadrul unităților de învățământ.

Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a

1) Se organizează sesiunea 2020 a EN VIII și care este calendarul?

Metodologia de organizare și desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII) – anul școlar 2019-2020

Modificări și completări aduse metodologiei:

Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, elaborată de Ministerul Educației și Cercetării. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a EN VIII.
Programele pentru disciplinele de examen, valabile pentru acest an, sunt cele aprobate prin ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.115/2020.
Contestațiile pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală, de minimum un asistent, cadru didactic de altă specialitate decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susține proba.
Depunerea/transmiterea contestațiilor se va realiza pe data de 22 iunie, între orele 16:00 – 19:00 și pe data de 23 iunie între orele 08:00 – 12:00.”

Calendarul pentru Bacalaureat 2020 nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial, dar edupedu.ro l-a publicat în exclusivitate. Înscrierile încep de miercuri, 3 iunie.

Sursa: edupedu.ro