Dezbaterile din spațiul public și temerile tot mai mari că valoarea punctului de pensie nu va fi majorată de la 1 septembrie 2020 cu 40%, așa cum prevede Legea 127/2019, i-au determinat și pe reprezentanții pensionarilor din Valea Jiului să ia atitudine.
Astfel, printr-o scrisoare deschisă adresată miniștrilor Muncii și al Finanțelor, Primului Ministru și Președintelui României, dar și președinților celor două Camere ale Parlamentului, reprezentanții Uniunii Naționale a Muncii – Filiala Valea Jiului și ai filialelor din Aninoasa, Petrila, Vulcan și Lupeni ai Asociației Liga Pensionarilor Mineri Valea Jiului atrag atenția că pensionarii nu vor tolera nerespectarea prevederilor legale privind majorarea punctului de pensie cu 40%, așa cum este prevăzut într-o lege asumată de Parlament și Guvern și promulgată de Președintele României.
Fostul lider al minerilor, Ion Aurel Titel, unul din semnatarii scrisorii deschise, arată că Valea Jiului a fost și rămâne o zonă cu multe probleme, atât economice cât și sociale, care au venit mai ales odată cu închiderea mineritului, sector în care au lucrat, în condiții foarte grele, peste 50.000 de oameni, în cadrul celor 16 exploatări miniere. ”În prezent, în regiunea se mai află în exploatare doar 4 subunități miniere (din care două se află deja în procedură de închidere), în cadrul Complexului Energetic Hunedoara, în care activează circa 3.800 de angajați. În același timp, în Valea Jiului trăiesc astăzi peste 38.000 de pensionari mineri, dar și pensionari din alte categorii profesionale, populația regiunii fiind una îmbătrânită și pentru care pensia reprezintă cel mai important și, în cele mai multe cazuri, singurul venit al lor și al familiei. În acest context, vă reamintim că în conformitate cu prevederile Legii nr. 127/2019, promulgată de Președintele României, la data de 8 iulie 2019 și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 563/09.07.2019, valoarea punctului de pensie este de 1.265 lei, începând cu data de 01.09.2019, urmând ca potrivit prevederilor acestei legi, să crească de la 01.09.2020 cu un procent de 40%, respectiv la 1.775 lei”, spune Ion Aurel Titel, în prezent președinte al Filialei Aninoasa a Ligii Pensionarilor Mineri Valea Jiului.
Pensionarii mineri din Valea Jiului își exprimă îngrijorarea față de declarațiile făcute de mai mulți miniștri ai Cabinetului PNL, în mod special ale ministrului Muncii, ministrului Finanțelor și ale Primului Ministru, declarații prezentate pe posturile de televiziune și media scrisă, cu privire la faptul că din cauza pandemiei de COVID-19, nu mai sunt bani pentru această mărire de pensii, decât cel mult într-un cuantum de 10-12%, care ar duce punctul de pensie undeva la doar 1.390 de lei, o sumă considerată de aceștia total insuficientă pentru traiul de zi cu zi al pensionarilor din România. ”Vă aducem la cunoștință, drept argument, faptul că de la începutul pandemiei de coronavirus, la mijlocul lunii martie 2020, alimentele de bază și medicamentele au cunoscut creșteri succesive și semnificative în mod constant, iar o majorare a pensiilor cu doar 10% nu ar acoperi nici măcar pierderile pe care le suferă pensionarii din aceste scumpiri și din deprecierea monedei naționale, știut fiind faptul că rata inflației în țara noastră a ajuns la 8-9% și este în continuă creștere. Este evident că, în atare condiții, nivelul de trai al pensionarilor, cel mai puternic afectați de această criză sanitară și economică, se depreciază cu fiecare zi ce trece, unii abia mai reușind să-și ducă viața de pe o zi pe alta, în condiții de sărăcie și numeroase privațiuni. Având în vedere toate aceste considerente, vă adresăm rugămintea de a manifesta respect deplin față de prevederile Legii nr. 127/2019 și să susțineți alocarea unui procent legal de 40% pentru mărirea punctului de pensie la 1 septembrie 2020, cu atât mai mult cu cât sumele necesare pentru acest lucru au fost cuprinse și aprobate și în Legea Bugetului de Stat pentru anul 2020”, se arată în documentul transmis de asociațiile de pensionari autorităților statului.
Cu toate acestea, înțelegând situația dificilă prin care trece și România, în contextul crizei economice generate de criza sanitară, pensionarii din Valea Jiului înaintează Guvernului propunerea ca, în cazul în care nu există o voință politică pentru majorarea cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie, așa cum prevede legea în vigoare, atunci această majorare a punctului de pensie să se facă măcar în două tranșe egale de 20%, una cu aplicabilitate de la 1 septembrie 2020 și o a doua de la 1 Martie 2021. ”Credem că doar în aceste condiții putem rezolva o parte din așteptărilor pensionarilor din România care înțeleg și au înțeles întotdeauna dificultățile prin care trece țara”, mai spune Ion Aurel Titel.
Reprezentanții pensionarilor mineri atrag însă atenția că, în cazul nerespectării legislației în vigoare privind pensiile sau în cazul în care propunerea acestora nu va fi analizată și luată în calcul, la nivelul organizațiilor de pensionari locale și naționale vor acționa în consecință, luând în considerare următoarele modalități de protest:
- Strângerea de semnături ale pensionarilor care susțin respectarea de către autorități a prevederilor Legii 127/2019 și înaintarea acestora către responsabilii guvernamentali;
- Organizarea de acțiuni de protest – mitinguri, marșuri, demonstrații în principalele localități ale Văii Jiului;
- Solicitarea demisiei titularilor de portofolii din Guvern, responsabile de aplicarea legislației pentru protecția pensionarilor, care refuză punerea în aplicare a legilor țării;
- Sancționarea prin vot a oamenilor politici și partidelor responsabile, la alegerile locale și naționale din anul 2020.