Drept răspuns la unele aspecte semnalate de cetățeni care locuiesc în zonele mărginașe ale municipiului Lupeni sau în zonele cu case situate pe dealurile din zona centrală a localității, Primăria municipiului Lupeni încearcă, pe cât posibil, în limita bugetului pe care-l au la dispoziție, să ”atace” și o serie de lucrări care vizează reabilitarea infrastructurii rutiere și pietonale din acest zone ale orașului.
Spre exemplu, în aceste zile, au început lucrările de pregătire pentru asfaltare a străzii 9 Mai din Lupeni, o stradă cu o lungime de 1,5 kilometri. Potrivit primarului Lucian Resmeriță, lucrările de pe această stradă sunt realizate cu fonduri de la bugetul local, iar acestea vin după ce în anii precedenți a fost introdusă mai întâi o rețea de colectare a apelor pluviale.
”Deseori cetățenii municipiului Lupeni care nu locuiesc în centrul municipiului Lupeni ne întreabă ce face Primăria și pentru dumnealor. Adevărul este că ne străduim să facem peste tot unde e necesar lucrări prin care să rezolvăm problemele semnalate de cetățeni și să creștem confortul fiecăruia dintre membri comunității noastre. Acționăm însă după posibilitățile bugetare pe care le avem și în funcție de cum putem să ne organizăm cu echipele noastre de muncitori sau cu firmele de profil, pentru că sunt multe lucrări de realizat și nu avem întotdeauna la dispoziție forța de muncă necesară. În aceste zile, am început lucrările pe strada 9 Mai din municipiul Lupeni unde, așa cum le-am promis cetățenilor încă de anul trecut când am realizat rigolele de colectare a apelor pluviale, vom asfalta integral și această stradă. Vor urma și altele de acest fel și vreau să-i asigur pe cetățenii din municipiul Lupeni că nu am uitat pe nimeni și că tot ceea ce am promis să vom face, vom realiza. Mai devreme sau mai târziu, dar cert este că nu uităm pe nimeni”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.