Dragul meu, te caut și te-aștept,
când noaptea deja, brusc, s-a ivit
și cuvântul tău, încă mi se zbate-n piept,
și chipul tău în adâncuri s-a topit…
Te-aștept, înfrigurată și, iată,
deasupra minei, noaptea s-a lăsat,
și timpul, nemilos, azi dintr-odată,
s-a oprit și el, înlăcrimat…
Când m-ai sărutat, cu emoție, plecând,
privindu-i cu lacrimi, pe cei mici
cu surâsul cald și tristețea doar în gând
fără ca un cuvânt măcar să-mi zici…
Nimic nu părea să aducă vestea
că te voi aștepta, cu ochi plânși în zadar
ca de acolo, din adânc, nici o stinsă stea
nu o să-mi readucă chipul tău în dar…
Peste galerii negre, uitate de milenii
teama îmi da târcoale, aud: ”vă îmbrățișez curând !”
și în timp ce doar prin urletul sirenei vii
privesc în depărtare, cu inima plângând…
